Greşeala pe care unele românce au făcut-o în pandemie

2 mamografie jpg jpeg

Importanţa prevenţiei cancerului mamar şi procesul de depistare precoce al acestuia sunt două lucruri esenţiale în lupta împotriva cancerului mamar. În context pandemic, s-a sesizat o creştere a numărului de cazuri de boală depistate în stadii avansate în România, din cauza faptului că investigaţiile imagistice, precum ecografia şi mamografia, teste esenţiale în depistarea cancerului de sân, sunt amânate de tot mai multe femei din cauza riscului de infectare cu noul coronavirus.

Medicii recomandă tuturor femeilor ca începând cu vârsta de 25 de ani să-şi facă o autopalpare lunară pentru a depista cancerul de sân precoce. Conform statisticilor, dacă boala este descoperită într-un stadiu incipient, ea poate fi vindecată într-un procent de 98%. Din păcate, pandemia actuală a crescut şi mai mult procentul cazurilor depistate în stadii avansate, când boala este mult mai greu de tratat.

„Dacă ne uităm la datele pe care le avem, observăm o creştere alarmantă a cazurilor avansate de cancer de sân, cu 30%, nu doar în România, ci la nivel mondial. Investigaţiile imagistice, precum ecografia şi mamografia, sunt amânate de teama infectării cu noul coronavirus. Tragem un semnal de alarmă, cu această ocazie, şi recomandăm femeilor să meargă la medic pentru controalele de rutină şi screeningurile anuale. Screeningul depistează afecţiunea într-un stadiu preclinic, atunci când este vizibilă doar imagistic, iar boala are curabilitate de 98%. În schimb, un cancer de sân descoperit în stadiul III are o curabilitate între 50% şi 60%. Mai mult, un cancer de sân depistat tarziu poate avea un prognostic nefavorabil, cu implicaţii inclusiv asupra sistemului sanitar, din cauza tratamentului complex, cel citostatic, care este foarte scump.’’, declară dr. Victor Titirez, medic specialist în chirurgia oncoplastică a sânului, Centrul de excelenţă în patologia sânului din Spitalul Euroclinic.

Dr. Titirez încurajează pacientele care observă orice modificare la nivelul sânilor să meargă cu încredere la medic pentru o evaluare amănunţită.

„Frica de a merge la medic este completată acum de frica de a nu fi contaminat cu COVID-19 în spital.’’, completează Dr. Victor Titirez, medic specialist în chirurgia oncoplastică a sânului, Spitalul Euroclinic.

În România, la momentul acesta, nu există un program de screening naţional, pentru a depista afecţiunea într-un stadiu preclinic. Femeile ar trebui să înceapă evaluarea sânilor în funcţie de istoricul familial, dacă a fost depistat cancerul în familia sa sau nu. Studiile arată că aproximativ 10% din toate cancerele de sân pot fi transmise genetic. Dacă există un istoric, se recomandă, pe lângă investigaţiile imagistice, analize genetice pentru a afla dacă pacienta este încadrată într-o grupă de risc crescută, iar evaluarea poate începe, în astfel de cazuri, şi de la vârsta 30 de ani.