Ginsengul, alternativa naturală a pastilei albastre
Ginsengul este o plantă medicinală folosită de chinezi de sute de ani în tratamentul multor afecţiuni.
Studiile recente arată că ginsengul îi poate ajuta pe bărbaţii care suferă din pricina disfuncţiilor erectile.
Administrarea timp de două luni a pastilelor care conţin ginseng poate duce la revitalizarea vieţii sexuale la bărbaţi.
Dacă în studiile anterioare s-a descoperit că ginsengul joacă un rol mportant în creşterea apetitului sexual, chinezii folosind ginsengul ca şi afrodisiac, cercetările recente vin cu completări valoroase listei cu beneficii pentru sănătate aduse de această plantă.
Studiul efectuat de experţii sud-coreeni sugerează că bărbaţii cu disfuncţii erectile şi care suferă de impotenţă îşi pot îmbunătăţi performanţele sexuale urmând o cură de opt săptămâni cu tablete din ginseng.
La experimentul oamenilor de ştiinţă sud-coreeni au fost implicaţi peste 100 de bărbaţi diagnosticaţi cu probleme de erecţie, în diferite stadii de evoluţie.
Rezultatele au demonstrat că ginsengul are calităţi benefice în ameliorarea şi îmbunătăţirea vieţii sexuale la bărbaţi.
Proprietăţile miraculoase ar proveni din substanţele active conţinute de rădăcina ginsengului, respectiv de ginsengozidelecare sunt responsabile cu circulaţia periferică, şi acidul panax.
Cercetătorii de la Colegiul Medical din cadrul Universităţii Yonsei din Seul au declarat în Jurnalul Internaţional pentru Cercetări privind Impotenţa, că "extractul din ginseng poate îmbunătăţi toate funcţiile sexuale şi poate fi utilizat ca alternativă naturistă pentru a îmbunătăţi viaţa sexuală la bărbaţii."