Gena prostiei poate fi dezactivată
Odată dezactivată această genă, şoarecii au devenit mai inteligenţi, spun cercetătorii de la şcoala de medicină a Universităţii din Emory, autorii acestui studiu. Gena este activă în acea parte a creierului care reglează modul în care se acumulează noi cunoştinţe şi se creează amintiri. Dezactivarea acestei gene a făcut ca şoarecii incluşi în studiu să devină mai descurcăreţi atunci când au fost aşezaţi într-un labirint, iar memoria lor s-a dezvoltat mai mult. Cercetătorii ştiau de multă vreme că şi oamenii sunt purtători ai acestei gene, numită RGS14. "Marea întrebare este de ce noi - sau şoarecii - deţinem o genă care ne face mai puţin deştepţi, o genă Homer Simpson", a spus John Hepler, profesor de farmacologie, autor al acestui studiu. "Cred că nu vedem tabloul complet. RGS14 ar putea fi o genă de control cheie într-o zonă a creierului unde, atunci când este dezactivată, se emit semnale privind capacitatea de învăţare sau de memorare", a mai spus acesta. Regiunea hipocampusului este cea implicată în întărirea conexiunilor din creier asociate noilor amintiri. Potrivit cercetătorilor, şoarecii cărora li s-a dezactivat această genă nu au părut să sufere, să fie afectaţi.