Gândurile pozitive te apără de cancer

1 2 jpg jpeg

Ea a fost invitată marţi, 24 noiembrie, la întâlnirea „Samsung more than talk”, organizată pentru a impulsiona femeile să vorbească deschis despre cancerul la sân. „Gândul ne poate îmbolnăvi. Psihicul afectează imunitatea . De aceea, e bine să încercăm să eliminăm necazurile, să nu ne lăsăm afectate de ele. (...) Este adevărat, suntem un popor care se victimizează, dar avem puterea să ne programăm soarta.” a spus Rodica Tănase. Alături de ea s-a aflat şi fotografa Alisa Tarciniu, care a avut recent în pasajul Universităţii o expoziţie pe tema cancerului la sân şi Antoaneta Istrate, una dintre protagonistele fotografiilor expoziţiei. Antoaneta a învins cancerul păstrându-şi optimismul şi gândind maladia ca pe o boală obişnuită de care poţi scăpa. Ea este dovada vie adusă tuturor femeilor care suferă de cancer la sân că te poţi însănătoşi dacă îţi înfrunţi boala şi dacă tu crezi că te vei face bine. În sprijinul afirmaţiilor Antoanetei Istrate, fotografa Alisa Turciniu a ţinut să spună la sfârşitul evenimentului: „Niciodată nu trebuie să renunţi, nu trebuie să te laşi imobilizat de frică sau să-ţi pierzi speranţa. Dacă ne oprim un moment şi ne uităm plini de curaj atât la lucrurile triste, cât şi la cele frumoase, putem accepta şi ceea ce nu se poate schimba şi în acelaşi timp putem face şi ceea ce trebuie făcut”.