Fereşte-te de diabet prin exerciţii fizice

1 2 jpg jpeg

Publicat de jurnalul Medical ,,PLOS Medicine", studiul a fost efectuat de oamenii de ştiinţă de la Şcoala de Medicină Publică de la Harvard şi University of Southern Denmark.

Cercetătorii au ţinut sub observaţie, timp de 8 ani, 99.316 femei de vârstă mijlocie şi mai în vârstă, care nu aveau diabet la ]nceputul studiului.

În această perioadă, însă, 3.491 de femei au dezvoltat diabet de tipul II Cercetătorii au urmărit rezistenţa acestora la exerciţii de dezvoltare musculară de mică intensitate, la aerobic moderat şi la activitate fizică intensă.

Concluzia la care au ajuns specialiştii a fost că mişcarea reduce cu 30-40% posibilitatea de a face diabet de tipul II. Şi asta în timp ce o oră de sport pe săptămână reduce riscul cu 13%.

„Studiul nostru sugerează că antrenarea muşchilor în exerciţii de forţă, de rezistenţă, yoga, stretching şi tonifiere este asociată cu risc scăzut de dezvoltare a diabetului. Şi acest lucru se vede cel mai bine la femeile de vârstă mijlocie şi mai în vârstă.”, au declarat cercetătorii.

Medicul Richard Elliott de la asociaţia care monitorizează cazurile de diabet din Marea Britanie a declarat pentru Express: „În ciuda limitelor în care poate fi aplicat acest studiu femeilor în general, el subliniază clar mesajul că un stil de viaţă activ şi sănătos poate ajuta la reducerea riscului diabetului de tip II”.