Femeile născute prematur pot avea sarcini dificile

1 2 jpg jpeg

Rezultatele cercetărilor arată că 19,9% dintre femeile care s-au născut la opt luni de sarcină au suferit, mai târziu, cel puţin o complicaţie în timpul sarcinii.

Printre problemele cu care se pot confrunta viitoarele mămici sunt diabetul gestaţional sau hipertensiunea arterială.

Pe de altă parte, studiile au arătat că 13,2% dintre femeile care s-au născut între 32 şi 36 de săptămâni de sarcină au suferit, la rândul lor, complicaţii în sarcină.

Iar femeile care s-au născut la termen, la cel puţin 37 de săptămâni de sarcină, au prezentat risc de 11,7% să dezvolte o complicaţie de sănătate în perioada de graviditate.

„Studiul nostru a demonstrat că naşterea prematură reprezintă un factor de risc major care duce la apariţia complicaţiilor din timpul sarcinii, mai ales la femeile care au fost născute înainte de 32 de săptămâni“, au declarat oamenii de ştiinţă canadieni.

La cercetare au fost implicate femei care s-au născut între anii 1976 şi 1995 în provincia Quebec, care au rămas însărcinate între anii 1987 şi 2008.

7.405 femei au fost născute prematur, iar 16.714 s-au născut la termen. Vârsta medie a femeilor atunci când au dat naştere a fost de 25 de ani.