Eşti fumător? Iată cum îţi poate fi afectată cariera!
Mai exact, specialiştii de la Şcoala de Medicină din California sunt de părere că persoanele care au viciul fumatului îşi găsesc mai greu un loc de muncă, le este mai dificil să-l păstreze şi tind să câştige mai puţin pe oră, spre deosebire de ceilalţi angajaţi.
Pentru a vedea cu exactitate care este legătura dintre fumat şi locul de muncă, cercetătorii au analizat comportamentul a 131 de fumători şi a 121 de persoane care nu aveau acest viciu – toţi participanţii neavând locuri de muncă.
La începutul studiului, specialiştii le-au analizat comportamentul şi obiceiurile alimentare la fiecare 6 luni participanţilor, mai apoi în fiecare an.
Astfel, ei au ajuns la concluzia că fumătorii au întâmpinat mai multe dificultăţi (cu 27% mai mari) când şi-au căutat un loc de muncă, spre deosebire de ceilalţi voluntari.
„Efectele nocive ale fumatului sunt stabilite deja de decenii. Studiul nostru doar a adus dovezi suplimentare care au arătat că acest viciu ne poate afecta şi locul de muncă, dar şi modul în care suntem plătiţi la serviciu“, a afirmat Judith Prochaska, medic în cadrul Şcolii de Medicină din California.
De asemenea, concluziile cercetării au mai evidenţiat faptul că şi procesul de concentrare este mai dificil pentru persoanele care fumează, de aceea pot avea mai multe dificultăţi la locurile de muncă.