Distracţie şi mâncare bună cu Click! Poftă bună!
Un astfel de eveniment nu putea trece neobservat de către colegele noastre de la revista Click! Poftă bună!, care vor fi prezente pe 2 şi 3 iunie în târg.
Vor fi două zile pline, cu demonstraţii de gătit şi concursuri cu premii, oferite de Solaris.
Sâmbătă, Mariana, “bucătarul-şef” al revistei, va pregăti ciorbă de ciolan afumat cu tarhon şi plăcintă de brânză fiartă în lapte.
Ziua de duminică este o sărbătoare dedicată copiilor. Elevii clasei I de la Liceul Teoretic ,,Traian Lălescu" din Brăneşti, Ilfov, coordonaţi de doamna profesor Rodica Crivăţ, vă aşteaptă la ,,Şezătoare”. Mariana va pregăti budincă de orez cu cireşe şi fructe confiate şi-i aşteaptă pe toţi copiii să o ajute să pregătească brioşe şi gogoşi cu ciocolată.