De ce sunt acizii graşi Omega-3 buni pentru inimă

1 2 jpg jpeg

Este concluzia unui studiu publicat în revista americană „JAMA Internal Medicine”, citat de Agerpres. Această cercetare, efectuată pe baza unor teste extinse de sânge pentru a stabili corelaţia dintre Omega-3 şi frecvenţa infarctelor miocardice, a adunat datele a 19 studii din 16 ţări. Acest studiu a inclus un număr de 45.637 de participanţi.

În acest grup, un număr de 7.973 de persoane au avut infarct miocardic pentru prima dată, dintre care 2.781 au murit, precizează autorii studiului.

Cercetătorii n-au descoperit nicio corelaţie între markerii sangvini ai Omega-3 şi o reducere a riscului de infarct miocardic non-letal sugerând că există mecanisme specifice legate de o mortalitate cardiacă mai scăzută.

„Aceste noi rezultate, care le includ pe cele din numeroase alte studii, furnizează astăzi o imagine completă a efectului preventiv al Omega-3 împotriva bolilor cardiovasculare", a declarat Liana Del Gobbo, cercetător la Facultatea de Medicină a Universităţii Stanford din California, unul dintre co-autorii cercetării.

Rezultatele diferitelor studii au fost similare, indiferent de vârstă, sex, rasă, de prezenţa sau absenţa diabetului zaharat, de utilizarea de aspirină sau de anti-colesterol.

Este important consumul de peşte şi de alte alimente bogate în Omega-3. Pe lângă conţinutul de acizi graşi, peştele furnizează proteine specifice, vitamina D, seleniu şi alte minerale, au relevat cercetătorii.

Acest nou studiu mondial de cercetare oferă o oportunitate fără precedent de a înţelege modul în care afectează sănătatea biomarkerii sangvini ai unui mare număr de diferiţi acizi graşi.

Pentru o viaţă sănătoasă, este recomandată o dietă echilibrată, cel puţin 30 de minute de mişcare în fiecare zi şi conumul a cel puţin doi litri de apă.