De ce la unii bolnavi de COVID-19 se formează cheaguri de sânge
Unul din cele mai periculoase efecte pe care le are COVID-19 asupra organismului este formarea de cheaguri de sânge, care pot ajunge la creier, plămâni sau inimă, generând complicaţii mortale. De ce unii sunt afectaţi mai mult, alţii mai puţin?
Medicii de la Spitalul Colentina au făcut un studiu unic în România şi în lume, prin care au explicat sursa acestor cheaguri şi cum s-ar putea ele preveni.
Medicii au analizat evoluţia bolii în cazul a 91 de pacienţi infectaţi. Ideea le-a venit ideea după ce au văzut la necropsia celor care au murit de Covid-19 cheaguri în aproape toate organele. Potrivit Mediafax, echipa a aflat că una dintre posibilele cauze ale formării acestor cheaguri ar fi nivelul scăzut de proteină S, care are funcţie anticoagulantă. Genetic, unii oameni au acest nivel mai scăzut.
Proteina S are funcţie anticoagulantă
„Pacienţii aceştia, toţi cu Covid-19, au avut proteina S scăzută. Cu cât pacienţii au fost mai bolnavi, cu atât activitatea proteinei S era mai scăzută. Avem încă un argument, o posibilă cauză a trombozelor. Acum deja se face tratament anticoagulant la pacienţii mai puţin gravi, doar profilactic. La pacienţii gravi se face tratament anticoagulant ca şi cum ar avea tromboză”, a declarat Cristian Băicuş, medic primar boli interne la Spitalul Colentina şi unul dintre coordonatorii studiului.
Descoperirea i-ar putea ajuta pe medici, în viitorul apropiat, să ştie care dintre persoanele infectate sau care s-ar infecta cu Covid-19 au un risc mai mare de a face tromboze. Astfel, aceştia ar putea fi trataţi chiar preventiv, pentru a exclude complicaţiile fatale.