Cum să alegi ţinutele la modă pentru diferite activităţi fizice

1 cum sa alegi tinutele la moda pentru diferite activitati fizice jpg jpeg

Practicarea unui sport reprezintă pentru multe persoane un mod de viaţă, astfel că pregătirea pentru antrenamentele sportive, indiferent care ar fi acestea, poate reprezenta un capitol foarte important. Pe lângă faptul că alegerea echipamentului sportiv are rolul de a susţine o execuţie corectă a mişcărilor şi de a conferi protecţie, pentru majoritatea, acesta reprezintă şi o modalitate prin care ţin pasul cu moda şi tendinţele în materie de vestimentaţie şi accesorii sportive.

Cum te pregăteşti pentru alergare

Dacă deja ai un program riguros din care nu lipsesc antrenamentele de alergare, atât vara cât şi iarna, fie că plouă, fie că ninge, ştii cât de important este să fii bine echipată,  pentru a te proteja şi a-ţi asigura o alergare corectă şi benefică, dar şi pentru a arăta bine şi a fi în pas cu noile tendinţe în materie de ţinute sportive. Echipamentul pentru alergare oferă libertate de mişcare şi confort, fiind realizat din fibre care permit o bună ventilaţie şi lasă  pielea să respire. În ceea ce priveşte perechea de pantofi sport damă, noile tendinţe înclină spre nuanţele stridente, dar plăcute, cuprinse într-un design original şi special, gata să dea un plus de unicitate şi personalitate ţinutei tale, în acelaşi timp asigurându-ţi protecţie şi o alergare corectă. Astfel, poţi alege pentru alergare o ţinută relaxată formată din pantaloni sport sau colanţi speciali, asortaţi cu un maieu de sport şi un hanorac. Încălţămintea va fi vedeta, aceasta fiind nu doar adaptată alergării prin natura tălpii destinate alergării, ci şi modernă şi în tendinţe.

O ţinută ideală pentru antrenamentul de înot

Dacă ai adoptat ca mişcare orele de înot şi obişnuieşti să mergi regulat la un bazin de antrenamente sau la o piscină dotată cu multe facilităţi, nu uita că trebuie să îţi procuri costumul de baie adecvat acestui sport. Fie că alegi costumul format din două piese, cu un slip tip şort sau cu talie înaltă,  fie că preferi costumul confortabil realizat dintr-o singură piesă, accesând costume de baie damă vei putea alege cele mai noi şi moderne modele, astfel încât să te simţi confortabil, dar să arăţi şi foarte bine. Tendinţele anului în materie de costume de baie adoptă culorile tari, imprimeurile cu forme geometrice, piesele asimetrice şi decupajele.

2 costume de baie dama jpg jpeg

Mersul la plajă 

Ţinutele alese pentru înot pot fi adoptate şi atunci când mergi la mare, imprimeurile foto şi slipul cu talie înaltă fiind definitorii pentru perioada estivală a acestui an. Deşi pot fi nepotrivite obţinerii unui bronz perfect, costumele de baie accesorizate cu volane, şnururi, fermoare şi multe  decupaje tind să fie vedetele sezonului. Astfel, noile tendinţe în materie de ţinute de plajă sunt extrem de variate şi originale, oferindu-ţi posibilitatea de a alege varianta potrivită siluetei tale. Îţi vei realiza un outfit de plajă plin de personalitate şi originalitate, alegând să porţi fuste vaporoase puternic pigmentate, rochii asimetrice  tip cămaşă  sau rochiţe accesorizate cu multe volane. Nu uita de pălăriile cu boruri mari, ochelarii de soare şi geanta sau coşuleţul de plajă pe care le vei asorta cromatic, alegând tonuri puternice. Culoarea acestui an este very peri, un albastru fascinant cu un subton de violet roşiatic, astfel că nu ezita să adopţi pentru ţinutele tale de plajă această culoare plină de speranţă, bucurie, energie  şi mult entuziasm.