Cum poţi scăpa de coronavirus în 30 de secunde
Apa de gură ar putea neutraliza noul coronavirus prezent în salivă în 30 de secunde, potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea Cardiff din Marea Britanie. Oamenii de ştiinţă subliniază că acest rezultat nu înseamnă că apa de gură poate funcţiona ca un remediu împotriva COVID-19, dar ar putea juca un rol în limitarea răspândirii SARS-CoV-2.
Cercetătorii de la Institutul de Cercetări în Imunologie de la Universitatea din Cardiff au analizat efectul pe care l-au avut mai multe sortimente de apă de gură asupra salivei pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, transmite CNBC.com.
Produsele incluse în studiu conţineau etanol, uleiori esenţiale, clorură de cetilpiridiniu (CPC), iod povidonă (PVP-I) şi etil lauril arginat (LAE).
Apa de gură cu acestă compoziţie a neutralizat complet noul coronavirus în testele de laborator. Este important de subliniat că testele s-au desfăşurat in vitro, adică apa de gură a fost amestecată cu mostrele de salivă provenite de la pacienţi. Un studiu clinic se desfăşoară, separat, la Spitalul Universitar din Wales, unde este studiat efectul pe care apa de gură îl are asupra cantităţii de virus prezente în saliva pacienţilor COVID-19. Dr. Richard Stanton de la Universitatea Cardiff şi medic primar în virusologie a declarat că apa de gură, menită să ajute împotriva problemelor gingivale, poate neutraliza coronavirusurile, inclusiv SARS-CoV-2. Studiul va intra în faza testelor clinice în primele luni ale anului viitor, păotrivit adevarul.ro.