Copiii care se joacă afară au un risc mai mic de a suferi de miopie
Medicul Jeremy Guggenheim şi colegii săi de la Bristol's School of Social and Community Medicine şi de la Universitatea din Cardiff au analizat testele de acuitate vizuală în cazul a 7.000 de fete şi băieţi din comitatul Avon din sud-vestul Angliei, monitorizaţi de la vârsta de şapte ani şi până la vârsta de 15 ani.
Părinţii lor au comunicat autorilor studiului numărul de ore petrecute de copiii lor afară, în fiecare săptămână, în special în intervalul de vârstă 8 - 9 ani, o perioadă importantă, deoarece acesta este intervalul în care se declanşează miopia. La 11 ani, copiii lor au purtat un accelerometru, timp de o săptămână, care măsura activitatea fizică depusă.
Rezultatele studiului arată că în rândul copiilor care s-au jucat cel mai mare număr de ore afară (cel puţin trei ore pe zi în timpul verii şi cel puţin o oră pe zi în timpul iernii) s-au înregistrat, la vârsta de 15 ani, cele mai puţine cazuri de miopie, în comparaţie cu cei care au petrecut mai mult timp în interior.
Totodată, rezultatele confirmă câteva studii precedente, dintre care unele au stabilit un risc de miopie mai mic cu 2% pentru fiecare oră petrecută la joacă, în aer liber, pe săptămână.
Oamenii de ştiinţă susţin că lumina naturală s-ar afla la originea acestui efect protector, graţie stimulării producţiei de dopamină la nivelul retinei, necesară pentru o bună funcţionare a funcţiei vizuale la copii.