Consumul de cafea, benefic pentru sănătate

1 2 jpg jpeg

Astfel, potrivit oamenilor de ştiinţă, persoanele care consumă trei sau patru ceşti de cafea pe zi au mai mult de câştigat din punct de vedere al sănătăţii, de aceea, prezintă riscuri mai mici de deces prematur şi boli cardiace decât cei care se abţin.

Consumul de cafea este legat, de asemenea, de un risc mai scăzut de diabet, boli de ficat, demenţă şi unele tipuri de cancer, susţin oamenii de ştiinţă, care au analizat peste 200 de studii anterioare, scrie Agerpres.

Trei sau patru ceşti de cafea pe zi reprezintă un beneficiu pentru sănătate, susţin oamenii de ştiinţă, cu excepţia femeilor care sunt însărcinate sau care prezintă un risc ridicat de fracturi.

Cafeaua este una dintre băuturile cele mai consumate la nivel mondial. Pentru a-i înţelege mai bine efectele asupra sănătăţii, Robin Poole, specialistă în sănătate publică la Universitatea Southampton, a condus o echipă de cercetări care a efectuat o analiză a 201 de studii care au la bază cercetări fundamentate pe observaţie şi 17 studii bazate pe studii clinice în mai multe ţări.

„A bea cafea pare un lucru sigur în cadrul rutinelor obişnuite de consum”, este concluzia la care a ajuns echipa condusă de Poole, publicată miercuri în British Medical Journal (BMJ) miercuri seară.

Consumul de cafea este legat de un risc mai scăzut de deces din toate cauzele, inclusiv boli de inimă. Cea mai mare reducere a riscului relativ de deces prematur se poate observa la persoanele care consumă trei ceşti pe zi, în comparaţie cu oamenii care nu consumă cafea.

Consumul a mai mult de trei ceşti de cafea pe zi nu a fost legat de efecte dăunătoare, dar beneficiile sunt mai puţin pronunţate.

Cafeaua a fost asociată şi cu un risc mai scăzut pentru mai multe tipuri de cancer, inclusiv cel de prostată, endometrial, hepatic şi de piele, precum şi pentru diabet de tip 2, gută şi litiază biliară.

Echipa lui Poole a precizat că, întrucât analiza sa a inclus în mare parte date provenite din observaţii, nu pot fi trase concluzii ferme de tip cauză-efect. Concluziile cercetării susţin însă alte studii şi cercetări recente privind consumul de cafea, după cum observă oamenii de ştiinţă.