Consumi alimente de tip light? Iată ce rişti!
Deşi par s[ fie variante ideale pentru a înlocui dulciurile şi gustările din comerţ, alimentele de tip light şi cele cu 0 calorii ne pot face pe termen lung să le consumăm în cantitate mai mare.
Iar acest lucru poate avea efectul opus faţă de cel dorit, anume să ne îngrăşăm şi nu să slăbim aşa cum ne-am propus. La aceste concluzii au ajuns specialiştii de la Universitatea Wageningen din Ţările de Jos.
Ei au observat în urma studiilor de laborator că persoanele care aleg să mănânce alimente de tip light tind să le consume în cantităţi mai mari, mai ales că nu cred că pot conţine la fel de multe calorii ca celelalte produse de pe piaţă.
Rezultatele obţinute au arătat că participanţii consumau astfel cu 13% mai multe calori, spre deosebire de situaţia când mâncau alimente obişnuite.
„De cele mai multe ori persoanele se simt vinovate atunci când consumă alimente care pot duce la câştigarea de kilograme în plus. Situaţia se schimbă însă când aleg să mănânce alimente speciale pentru dietă, de tipul celor light sau cu O calorii. Atunci şi cantitatea pe care o consumă ajunge să fie una mai mare“, a precizat Joost Pennings, profesor în cadrul Universităţii Wageningen.
Cercetătorii atrag atenţia că acest obicei poate avea efecte nedorite pe termen lung, mai ales că există posibilitatea ca alegerea alimentelor light să devină o obişnuinţă.