Consultaţii stomatologice gratuite

Cei interesaţi îşi pot face o programare intrând pe website-ul www.zambesteromania.ro, secţiunea „Consultaţii stomatologice gratuite”. În funcţie de oraşul unde locuiesc, vor găsi datele de contact ale cabinetului. Programarea se face prin telefon. În urma unor astfel de vizite, medicii dentişti pot semnala care sunt urgenţele şi priorităţile în tratamentul dentar, pot explica tehnica de periaj corectă, pot sfătui orice persoană în alegerea periuţei şi pastei de dinţi potrivite. În prima parte a campaniei „Zâmbeşte România”, peste 10.000 de elevi din clasele I-IV au fost vizitaţi de medici dentişti pentru a învăţa noţiunile de bază pentru o igienă corectă. Studiul realizat anul trecut în şcoli din ţară în cadrul campaniei „Zâmbeşte România” anunţă că 38% dintre copii au placă dentară microbiană semnificativă. Placa dentară favorizează apariţia cariilor şi a problemelor gingivale. Periajul dentar este prima armă în lupta cu placa microbiană, însă pe termen lung este necesară intervenţia profesionistă. Medicul dentist o poate elimina prin detartraj, o operaţiune de curăţare a dintelui la bază.