Competiţie sportivă pentru copii şi tineri

1 2 jpg jpeg

Evenimentul se va desfăşura începând cu ora 9.30, în Parcul Naţional – Aleea Belvedere. Este o iniţiativă a Liceului Tehnologic Special nr. 3 din Bucureşti şi reuneşte, în aceeaşi competiţie, atât copii şi tineri cu dizabilităţi, cât şi pe cei fără deficienţe, pentru a promova prin sport, integrarea socială a tinerilor şi copiilor defavorizaţi. Copiii cu vârste între 8 şi 21 de ani pot concura la mai multe probe: - cros, - tenis de masă, - şah, - o proba la alegere: piese de tatru, pantomimă, muzică, poezie, step aerobic, dans sportiv, dans folcloric sau modern, de societate, - mini-fotbal (probă la care se vor înscrie numai echipe din şcolile speciale). Pentru a participa, trimite formularul de înscriere până la data de 4 mai 2018, la numărul de fax: 021- 210.86.36 şi la adresa de e-mail centrulscolarnr3@yahoo.com. Găseşti regulamentul competiţiei, formularul şi detalii pe site-ul competiţiei, Campionispeciali.ro La competiţie vor fi prezenţi şi invitaţi speciali: Paula Ivan, supranumită „Eroina de la Seul”, deţinătoarea recordului olimpic la proba de 1500 m, Marian Drăgulescu, vice-campion olimpic, multiplu campion mondial şi european la gimnastică, Miodrag Belodedici, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua Bucureşti cu şi Steaua Roşie Belgrad, al Supercupei Europei cu Steaua Bucureşti şi al Cupei Intercontinentale cu Steaua Roşie Belgrad, şi Adrian Răduţă, multiplu campion est-european şi campion balcanic la motocros.

Sursă foto: Campionispeciali.ro