Compasiunea, leac în depresie

1 2 jpg jpeg

Cercetătorii au descoperit o soluţie mai ieftină pentru depresie.

Dacă facem mici acte de caritate, suntem mai buni cu cei din jur, dovedim mai multă compasiune putem să depăşim mai uşor tulburările psihice.

Toate aceste indicaţii fac parte dintr-un tratament eficient destinat oamenilor cu depresie, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din California“ şi Duke University Medical Centre.

Prin IAP (Intervenţia prin atitudine pozitivă), oamenii de ştiinţă recomandă ca, „la nevoie“, să se apeleze voluntar la acte de bunătate, compasiune, iar problemele să fie tratate cu optimism.

De asemenea, să nu fie uitată recunoştinţa faţă de intenţiile celorlalţi.

„Studiile de psihologie socială care au analizat persoanele fericite, optimiste şi recunoscătoare au adus o mulţime de informaţii noi cu privire la beneficiile pe care le are atitudinea pozitivă asupra stării de spirit“, spune Sonja Lyubomirsky, cea care a condus studiul.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că depresia afectează mai mult de 100 de milioane de oameni la nivel global.