Cel mai bun aliment antibacterian

1 2 jpg jpeg

Usturoiul, căci despre el este vorba, este considerat ca fiind unul dintre cele mai sănătoase alimente ce natura ni l-a pus la dispoziţie.

Potrivit specialiştilor, dacă alegi să combini acest aliment cu magnifica miere de albine vei obţine un adevărta elixir pentru organismul tău.

Însă în combinaţie cu mierea de albine naturală, efectul său este potenţat. Potrivit specialiştilor, combinaţia dintre usturoi şi miere consumată pe stomacul gol timp de 7 zile are efecte spectaculoase pentru sănătate.

Planta-minune plină de vitamine

1 2 jpg jpeg

Printre substanţele benefice ce se regăsesc în compoziţia usturoiului putem aminti vitaminele A, complexul vitaminic B, vitamina C dar şi potasiu, calciu şi iod. Practic într-un singur aliment natural tu ai o farmacie de substanţe ce vor ţine bolile la distanţă.

Cel mai puternic efect al consumului de usturoi îl poţi observa în perioada în care sistemul tău imunitar este scăzut şi măreşti doza de usturi administrată.

Pe lângă vitaminele enumerate mai sus trebuie menţionată principala substanţă activă şi anume alicina, care îi oferă efectul antibioticelor din farmacie.

Cercetătorii au observat faptul că proprietăţile sale vindecătoare au efect inclusiv asupra celulelor canceroase, observându-se o scădere a cazurilor de cancer pulmonar în cadrul grupelor consumatoare de usturoi.

Previne formarea cheagurilor

Plantă puternic aromată ajută la creşterea poftei de mâncare şi în acelaşi timp la reducerea tensiunii arteriale prevenind astfel apariţia cheagurilor de sânge şi a trombozei venoase.

Poţi să îl foloseşti în stare verde, când se aseamănă foarte mult cu ceapa verde sau poţi să foloseşti bulbul. Va schimba cu siguranţă gustul preparatului în care îl vei adăuga şi vei căpăta o doză de sănătate.

Considerat ca fiind unul dintre cele mai bune alimente detoxifiante, este indicat în cazul în care te confrunţi cu virmi intestinali, paraziţi şi ţine la distanţă de tine afecţiunile pancreasului mai ales diabetul, dar şi depresia.

Dacă nu îl poţi consuma în stare crudă, acesta se regăseşte şi sub formă de praf, însă pentru a te bucura de toate calităţile sale este de preferat căţelul proaspăt de usturoi.

După ce l-ai zdrobit lasă-l 5-10 să se oxideze deoarece prin procesul de oxidare se activează principiile sale active.

Află cum poţi stimula funcţiile ficatului cu mierea de albine AICI

Mierea de albine, sursă de antioxidanţi

2 jpg jpeg

Pe lângă faptul că este plină de antioxidanţi, regăsim în ea un pachet de enzime şi minerale dintre care merită menţionate fierul, zincul, magneziu, calciu dar şi vitamina B6.

Practic, prin combinarea acestor două elemente naturale, mierea de albine şi usturoiul vei obţine o explozie de nutrimeneţi ce vor pune pe picioare chiar şi cel mai slăbit organism.

Cum se prepară leacul

Tot ce trebuie să faci pentru a face acest remediu natural este să adaugi într-o cană cu miere 3-4 căpăţâni de usturoi şi să îl depozitezi la frigider sau în cămară.

Apoi, în fiecare zi pe stomacul gol se ia câte o linguriţă din amestec, astfel alicina se va absorbi mai bine în organism.

O altă variantă mai uşoară pentru a te bucura de minunatele calităţi ale acestor două produse este să zdobeşti un căţel de usturoi dimineaţa să îl laşi 2-3 minute să oxideze şi apoi să îl amesteci miere şi să îl consumi.

Potrivit US National Library of Medicine National Institutes of Health, acest amestec îţi va proteja inima de fluctuaţiile de tensiune, va scădea valoarea colesterolului mărit şi va calma durerile din osteoartrită.

Ajută la procesul de detoxificare a organismului şi îţi oferă protecţie în faţa celulelor canceroase mai ales datorită efectului său antimicrobian şi antifungic.

Dacă ai probleme cu digestia ţine cont de faptul că alicina din usturoi stimulează pereţii intestinelor şi a stomacului şi contribuie la secretarea enzimelor digestive, iar dacă eşti fumător un consum constant de usturoi te va ajuta să reduci efectele negative ale nicotinei asupra organismului tău.