Ce riscă femeile care suferă des de dureri de cap

2 2 jpg jpeg

Mai exact, femeile care au deseori dureri puternice de cap au un risc mai ridicat de atac de cord, spre deosebire de cele care nu au migrene.

La aceste concluzii au ajuns specialiştii după ce au efectuat un studiu la care au participat 115.500 de femei, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 42 de ani.

Dintre acestea, 17.531 au menţionat că au des migrene, restul nefiind diagnosticate cu alte probleme de sănătate. Iniţial, cercetătorii au analizat datele studiului şi au verificat şi starea participantelor de sănătate.

Între 1989 şi 2011, 1.329 de voluntare au suferit accidente cardiace, iar 223 au decesat din această cauză.

După ce au comparat datele, cercetătorii au observat că există o legătură directă între apariţia migrenelor şi predispoziţia pentru bolile cardiovasculare.

„Femeile care suferă de migrene au un risc cu 50% mai ridicat de apariţie a afecţiunilor cardiovasculare. În cazul lor, predispoziţia pentru accidentul vascular cerebral era mai mare cu 62% şi cu 72% pentru dezvoltarea anginei pectorale“, a afirmat Tobias Kurth, directorul Institutului de Sănătate Publică din Germania.

Cercetătorii vor efectua şi alte analize pentru a afla cu exactitate care este legătura dintre apariţia migrenelor şi afecţiunile cardiovasculare.

Concluziile studiului au fost publicate în Jurnalul Medical Britanic.