Ce păţeşti dacă bei prea multă apă?

Spoturile publicitare, sfaturile medicului, totul te îndeamnă să consumi cel puţin 2 litri de apă în fiecare zi. Ce nu ştiai însă este faptul că cantitatea de apă pe care trebuie să o bei zilnic se stabileşte în funcţie de greutatea ta, de starea de sănătate, de dietă şi de nivelul de activitate.
Astfel, nu vei putea consuma 2 litri de apă în condiţiile în care pe parcursul zilei ai mâncat foarte mult pepene, aliment ce conţine 92% apă.
Lipsa unui consum adecvat de lichide determină deshidratarea, care, în funcţie de gradul de severitate, duce la alterarea stării generale şi chiar la anumite afecţiuni mai grave. Dar ce se întâmplă atunci când consumăm mai multă apă decât este necesar?
Citeşte şi:
Apa şi ceaiul verde pot învinge infertilitatea
Apa minerală – cum o folosim în produsele cosmetice
Ei bine, apa pătrunde la nivelul celulelor, iar acestea îşi vor mări volumul. Se ştie faptul că în interiorul şi în exteriorul celulelor se menţine constantă o anumită compoziţie a mediului respectiv.
Însă atunci când lichidul extracelular (serul) este diluat datorită consumului mare de apă, el are tendinţa de a extrage sodiul din mediul intracelular, în încercarea de a se reechilibra. Pe măsură ce apa este ingerată în continuare, concentratia sodiului extracelular scade şi se ajunge la hiponatremie.
Hiponatremia se mai numeşte şi intoxicaţie cu apă şi este întâlnită în special în rândul bebeluşilor şi sportivilor.