Ce alimente reduc riscul de deces timpuriu

1 2 jpg jpeg

Mai exact, specialiştii sunt de părere că fibrele din produsele de panificaţie, din cerealele integrale şi din fructe pot ajuta la prevenirea mai multor afecţiuni specifice vârstei a treia, cum este cazul declinul mintal, afecţiunilor respiratorii, depresiei, bolilor cronice, dar şi a celor cardiovasculare.

În cazul lor, riscul de apariţie a acestor probleme de sănătate este redus cu aproximativ 80%, ceea ce poate prelungi durata de viaţă chiar şi cu 10 ani.

În cadrul studiului, cercetătorii de la Institutul de Cercetări Medicale „Westmead“ din Australia au analizat datele obţinute de la 1.600 de persoane, cu vârsta de peste 50 de ani.

În primă fază, oamenii de ştiinţă au verificat obiceiurile lor alimentare, ca mai apoi să le compare cu afecţiunile cu care erau diagnosticaţi sau cu riscul pe care îl aveau privind bolile specifice seniorilor.

Astfel, rezultatele obţinute au arătat că participanţii care obişnuiau să consume mai des alimente bogate în fibre erau mai puţin predispuşi bolilor correlate vârstei a treia.

„Dintre grupele de compuşi alimentari pe care le-am studiat, fibrele s-au dovedit a aduce cele mai multe beneficii când vine vorba de prevenirea mai multor afecţiuni, cum sunt şi cele cronice. Mai mult, consumul moderat de fibre, pe perioadă mai lungă de timp, poate reduce şi riscul de deces timpuriu“, a afirmat Bamini Gopinath, medic în cadrul Institutului de Cercetări Medicale „Westmead“.