Cât ar trebui să plătească anual CASS cei rămaşi fără asigurare medicală

De la 1 august 2025, mai multe persoane au pierdut calitatea de asigurat la sănătate. Pentru a beneficia de servicii medicale decontate prin CNAS, aceste persoane trebuie să achite plata contribuţiei la sistemul de asigurări sociale de sănătate - CASS.
Categoriile de persoane rămase fără asigurare medicală de la 1 august 2025 sunt:
- Coasigurații - soți/soții și părinți fără venituri proprii, care până acum beneficiau de servicii medicale pe asigurarea soțului/fiului care lucra
- Persoanele persecutate politic, deportații, veteranii și revoluționarii
- Șomerii
- Persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului
- Persoanele cu venit minim garantat (ajutor social)
- Personalul monahal fără venituri
- Pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 lei/lună.
Cine a rămas în continuare scutit de plata CASS
Unele categorii de persoane sunt scutite în continuare de plata CASS. Este vorba despre: pacienţii cu cancer, pentru durata tratamentului în cadrul programelor CNAS, bolnavii incluși în programele naționale (diabet, boli cardiovasculare etc.), până la vindecare, persoanele cu handicap grav sau accentuat, pensionarii cu pensii mai mici de 3.000 lei/lună, copiii și studenții fără venituri personale (până la 18 ani sau până la 26 ani dacă sunt studenți fără venituri).
2.430 lei pe an costă asigurarea
Contribuția pe care personele rămase fără asigurare o plătesc pentru a beneficia în continuare de ea este de 10% aplicată la o bază egală cu valoarea a 6 salarii minime brute pe economie. În 2025, aceasta reprezintă în jur de 2.430 lei pe an.
Cei care doresc să își mențină statutul de asigurat trebuie să depună declarația unică și să plătească această contribuție (de exemplu, prin formularul 212 la ANAF). Plata contribuţiei se face în 2 tranşe: 25% la depunerea declaraţiei, iar 75% până la 25 mai a anului următor.
În cazul pensionarilor cu pensii mai mari de 3.000 de lei, Casele de Pensii vor reţine automat 10% CASS. De asemenea, se reţine automat la sursă CASS de 10% în cazul beneficiarilor de indemnizaţii şi ajutoare (şomaj, creştere copil, venit minim).
@Shutterstock


























