Campanie de prevenire a accidentului vascular cerebral, lansată la Timişoara

1 2 jpg jpeg

„Sunt anual peste două sute de accidente vasculare în Timiş din cauza acestei fibrilaţii atriale, iar jumătate pot să moară la primul eveniment sau să rămână cu paralizii severe.

Nu vrem să creăm o angoasă legată de bolile cardiovasculare, ci vrem doar să-i alertăm pe cei care sunt la risc şi să pregătim sistemul pentru aceasta.

Obiectivul nostru este ca timişorenii să aibă acces la această informaţie”, a declarat preşedintele Fundaţiei CardioPrevent, prof. dr. Dan Gaiţă.

Fundaţia CardioPrevent, care derulează campania, a stabilit un parteneriat cu un lanţ de farmacii din oraş care testează gratuit, de astăzi, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, scrie Agerpres.

Sunt testate şi persoanele de peste 55 de ani dar care sunt deja sub tratament pentru boli cardiovasculare ori diabet şi care prezintă un risc mai mare de AVC.

Aceasta se efectuează cu ajutorul unui dispozitiv special pentru depistarea FiA, care înregistrează activitatea inimii şi generează pe loc electrocardiograma.

Preşedintele Fundaţiei, prof. dr. Dan Gaiţă a precizat că anual se produc „peste 200 de

în Timiş din cauza acestei fibrilaţii atriale, iar jumătate pot să moară la primul eveniment sau să rămână cu paralizii severe. Este ideal să prevenim FiA”.

De asemenea, Dan Gaiţă atrage atenţia că este dureros să ştii că „dacă te naşti în Timişoara trăieşti în medie cu zece ani mai puţin decât oriunde în vestul Europei”.

În România, programul are loc pentru prima dată, dar în alte ţări se derulează de foarte mult timp.