Campanie de donare de sânge
Încadrul campaniei, recoltarea de sânge este realizată de personalul specializat al Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti, în condiţii de siguranţă, folosind instrumente de unică folosinţă.La fiecare donare se recoltează 450 ml de sânge, din care se obţin produse sanguine care vor fi folosite pentru salvarea a până la trei vieţi omeneşti.
Dacă vrei şi tu să donezi sânge, te aşteptăm în Sun Plaza cu cartea de identitate şi cu micul dejun consumat (un sandwich cu carne slabă, legume şi fructe consistente). Este important să nu fumezi înainte şi după donare, timp de o oră.
Condiţii minime pentru donare:
– să ai între 18 şi 60 de ani
– greutatea cuprinsă între 50 şi 100 kg (femeile), 60 şi 110 kg (bărbaţii)
– să nu fi suferit intervenţii chirurgicale sau stomatologice în ultimele 3 luni
– să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării
– să nu fi suferit de hepatită – de orice tip, TBC, sifilis, malarie, epilepsie,
bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste (-) 6
dioptrii
– pentru femei: să nu fii însărcinată, în perioada de lăuzie, de alaptare sau în cea menstruală (trebuie sa treacă minim 5 zile de la ultima zi a menstruaţiei).
Mai multe informaţii despre condiţiile de donare găseşti pe www.pentruviata.com
Înainte de donare vei completa un formular şi apoi vei beneficia de un consult medical rapid (anamneză, tensiune, greutate, determinarea grupei sanguine, a RH-ului şi hemoglobinei etc.), în urma căruia medicii vor decide dacă eşti apt pentru donare.
În ediţia precedentă a campaniei ”Dăruieşte timp un pic altfel, donează sânge!”, din mai 2018, 234 persoane au răspuns apelului. Dintre acestea, 175 au fost declarate apte pentru donare. Astfel, s-au recoltat 78.75 de litri de sânge, cantitate care a ajutat la salvarea a 437 de pacienţi internaţi în spitalele din Capitală. În cadrul acestor campanii, donarea de sânge este benevolă (nu se oferă bonuri de masă şi adeverinţe).