Cafeaua îţi poate schimba viaţa

1 2 jpg jpeg

Cercetărorii de la Şcoala Publică de Sănătate Harvard au descoperit, în urma studiilor amănunţite, că persoanele care consumă cafea sunt mai ferite de gândurile „negre“ asupra vieţii.

Cafea poate reduce riscul de suicid cu până la 50%, proporţie valabilă atât în rândul femeilor cât şi în cel al bărbaţilor. Experţii de la Harvard au analizat datele provenite din trei studii de amploare. Acestea au avut ca subiect monitorizarea unui grup mare de persoane, care au consumat între două şi patru ceşti de cafea pe zi, şi a unui alt grup care s-a declarat împotriva cafelei, eventual au băut cafea decofeneizată.

Experţii au comparat cifrele şi au ajuns la concluzia, surprinzătoare, că cei care consumă regulat între două şi patru cafele pe zi sunt cu 50% mai feriţi de riscul de suicid şi au o dispoziţie mai bună atunci când trec prin perioade nefaste.

Persoanele care nu consumă cafea nu sunt atât de protejaţi precum sunt băutorii de cafea, se arată în raportul publicat de oamenii de ştiinţă de la Harvard în Jurnalul Mondial de Biologie Psihiatrică.

Pentru aceste studii au fost cumulate date provenite de la peste 200.000 de participanţi, care au fost monitorizaţi pe parcursul a 16 ani.