Beneficiile aromoterapiei
Beneficiile aromoterapiei cu lavanda - elimină stresul
După o zi agitată, un masaj cu ulei de lavandă te va ajuta să te destinzi. Poate fi de folos şi persoanelor care suferă de insomnie, de dureri puternice de cap sau care resimt primele simptome ale depresiei. Pentru a avea vise liniştite păstrează sub pernă un săculeţ cu lavandă uscată.
Beneficiile aromoterapiei cu paciuli - tratează neliniştea
Eşti o persoană deosebit de energică, căreia nu-i place să stea o clipă liniştită. Însă, din acest motiv te agiţi din cel mai mic lucru. Ţine pe birou o lumânare parfumată cu această mireasmă şi aprinde-o când simţi că lucrurile îţi scapă de sub control.
Beneficiile aromoterapiei cu trandafirii - ameliorează durerile menstruale
Dacă bunica ta adora parfumul trandafirilor, avea ea un motiv bine întemeiat. Printre calităţile acestor petale se numără faptul că ameliorează crampele menstruale, încât zilele dificile să treacă mai uşor.
Beneficiile aromoterapiei cu busuioc - pentru o minte brici
Dacă te simţi obosită şi nu te poţi concentra, atunci miroase puţin busuioc. Aroma lui te va energiza, iar tu vei putea reţine informaţiile în timp record.