Alcoorexia, o nouă tulburare a tinerilor
Tulburările alimentare sunt des întâlnite în rândurile tinerelor. Însă refuzul de a mânca a început să lovească puternic şi în tabăra sexului masculin.
Pentru a putea rezista mai uşor deprivării de mâncare, studenţii îşi îneacă amarul în alcool.
Omul de ştiinţă Victoria Osbourne, de la Universitatea Missouri (SUA), a studiat cât de periculoasă este înlocuirea mâncării cu băuturile alcoolice, care au ca scop, printre altele alungarea senzaţiei de foame.
Din studiu reiese că mulţi tineri mănâncă foarte puţin, dar pentru a putea completa numărul de calorii, oricum sub limită, ei consumă alcool.
Iar femeile care obişnuiesc să facă acest lucru sunt de trei ori mai multe decât bărbaţii alcoorexici.
Cum îşi motivează cu toţii practicarea acestui obicei deloc sănătos: previn creşterea în greutate, se „ameţesc“ mai repede şi economisesc bani (în accepţiunea lor, alcoolul costă mai puţin decât alimentele).
Însă alcoorexia poate avea urmări periculoase de natură cognitivă, comportamentală şi psihică.
În plus, aceştia pot dezvolta tulburări şi dependenţe mult mai grave.
Specialiştii spun că persoanele care refuză să mănânce pentru a face loc băuturilor alcoolice riscă să devină violenţi, să se intoxice cu alcool şi să aibă un comportament sexual deviant.
Mai mult, alcoorexia poate duce la dezvoltarea unor boli cronice.