Acces la tratament fără interferon pentru pacienţii cu hepatita C
Deşi preşedintele CNAS a declarat public că au fost iniţiate demersurile pentru negocierile noului contract cost-volum-rezultat, până la acest moment autorităţile nu au informat în niciun fel pacienţii despre forma şi modul în care se va desfăşura acest nou contract, scrie Agerpres.
„Atragem atenţia cu privire la riscul păstrării actualelor prevederi, situaţie în care pacienţii nu au acces la toate terapiile inovatoare din piaţă. Considerăm că această problemă poate fi reglată prin implementarea unui sistem în care să existe mai mulţi câştigători'', a declarat Marinela Debu, preşedinte APAH-RO.
Astfel, reprezentanţii APAH-RO spun că o întârziere a procedurilor privind implementarea noului contract cost-volum-rezultat este inevitabilă în acest moment, ceea ce va duce automat la întreruperea tratamentului pentru pacienţii cu
.
„Sperăm ca autorităţile competente să trateze cu toată seriozitatea propunerea APAH-RO, făcută în repetate rânduri, în ceea ce priveşte încheierea contractelor pe perioade mai lungi (mai mult de un an) pentru a exista predictibilitate”, se arată într-un comunicat de presă.
În luna septembrie a anului trecut a existat în cadrul CNAS iniţiativa de modificare a reglementărilor privind contractele cost-volum-rezultat.
Este vorba despre proiectul de ordin al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr 3/1/2015 privind modelul de contract, metodologia de negociere, încheiere şi monitorizare a modului de implementare şi derulare a contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat.
Au trecut aproape cinci luni de la dezbaterea organizată de către CNAS, iar rezultatele, respectiv intenţiile autorităţilor cu privire la viitorul contract-cost-volum-rezultat, nu sunt publice.