A treia doză de vaccin anti-COVID-19 de la Pfizer: de ce este necesară şi când trebuie administrată
Imunitatea oferită de vaccinul de Pfizer /BioNTech este de cel puţin şase luni. O a treia doză de vaccin este necesară pentru o protecţie suplimentară, a anunţat compania.
Încă de la sfârşitul lunii februarie, Pfizer şi BioNTech anunţau testarea unei a treia doze din vaccinul anti-COVID-19, pentru a înţelege mai bine răspunsul sistemului imunitar împotriva noilor variante ale virusului SARS-CoV-2, precum cea britanică şi cea apărută în Africa de Sud.
În aprilie, s-a conturat ideea că persoanele imunizate cu vaccinul Pfizer au nevoie, foarte probabil, de o a treia doză. Totodată, atunci, Albert Bourla, CEO-ul Pfizer, a declarat că există posibilitatea ca oamenii să îşi facă anual vaccinul anti-COVID-19 pentru a fi protejaţi de noile tulpini ale virusului. A treia doză de vaccin va fi făcută între 8 şi 12 luni de la administrarea celei de-a doua, pentru a oferi protecţie faţă de noile mutaţii de coronavirus.
Pfizer intenţionează să producă 3 miliarde de doze de vaccin pentru coronavirus la nivel mondial pentru 2021 - şi 4 miliarde de doze în 2022.
În acelaşi timp, compania dezvoltă şi un medicament oral experimental pentru tratarea COVID-19.
Şi compania Moderna va introduce o a treia doză de vaccin, existând posibilitatea ca aceasta să fie disponibilă până la toamnă.