A crescut numărul cazurilor de cancer mamar
Cifrele la nivel mondial au ajuns de la 640.000 de cazuri, câte erau înregistrate în anul 1980, la mai mult de 1,6 milioane în anul 2010.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Washington au efectuat un studiu amplu, care s-a întins pe o durată de mai bine de trei decenii, şi au observat că, în ciuda progresului tehnologic şi al medicamentelor, riscul de a face cancer la sân a crescut îngrijorător.
În acelaşi interval de timp, cancerul de col uterin a cunoscut şi el o ascensiune, nu atât de dramatică.
Numărul de decese din pricina cancerului de col uterin a suferit chiar o scădere uşoară.
Cu toate acestea, în 2010 acest tip de cancer a ucis peste 200.000 de femei la nivel global.
Mai mult, în 2010, în ţările în curs de dezvoltare au fost semnalate 51% de cazuri noi de cancer la sân şi 76% din 454.000 de cazuri noi de cancer de col uterin. „Lumea se gândeşte de obicei că riscul de a face cancer la sân este mai mare în ţările cu venituri mari. Acelaşi lucru şi la cancerul de col uterin, despre care se crede că este o problemă întâlnită în special în ţările în curs de dezvoltare“, a declarat Rafael Lozano, unul dintre coordonatorii studiului. „Ceea ce am descoperit este însă că ţări precum Statele Unite şi Marea Britanie au posibilitatea să reducă riscul de îmbolnăvire sau deces prin screening şi tratamente mai eficiente, în comparaţie cu statele mai puţin dezvoltate, unde riscul de a face cancer este în creştere“, a mai adăugat Lozano.