6 trucuri pentru a nu mânca exagerat de Sărbători

1 pexels photo 3171200 jpg jpeg

Odată puşi în faţa mâncărurilor, parcă nu ne mai putem opri. Influenţaţi de tradiţie, educaţie şi religie, românii au tendinţa să facă excese alimentare. De sărbători, românii se înghesuie prin magazine pentru a cumpăra mâncăruri alese şi uită cu desăvârşire de alimentaţia echilibrată.

În opinia psihologului Angela Nuţu timpul liber, vacanţele şi mai ales sărbătorile sunt adesea însoţite de schimbări în comportamentul alimentar. “În mare măsură în aceste zile “speciale” tindem să dăm frâu liber aspectelor hedoniste (de căutare a plăcerii) pe care le avem din când în când cu toţii – şi când ar putea fi un prilej mai bun dacă nu de Sărbători, prilej prin definiţie de bucurie şi plăcere!? Factorii psiho-sociali joacă un rol important. De exemplu, studiile arată că oamenii mănâncă mai multă mâncare decât în mod obişnuit şi consumă alimente specifice atunci când sunt sub influenţa unor emoţii puternice sau când se află într-un cadru social specific”, explică psihologul. Stilul alimentar are origini socio-culturale asociate şi cu sărbătorile, zilele de naştere, vacanţele sau mesele la părinţi

Tradiţiile şi obiceiurile, modelele culturale comune de sărbătoare ne influenţează puternic modul de alimentaţie în perioada sărbătorilor de iarnă. Aşa cum orice zi de naştere vine cu un tort, Paştele cu carnea de miel, la români Crăciunul are din plin carne de porc şi cozonaci. Şi chiar dacă în mod normal obişnuim să le evităm, este foarte dificil să treacă sărbătorile de iarnă fără ele, pentru că majoritatea dintre noi avem amintiri puternice  din copilărie legate de mesele îmbelşugate de Crăciun, pentru care mamele şi bunicile noastre se pregăteau cu multe zile înainte.

“Problema este că, fiind alimente care se digeră mai greu, atrag după sine atât creşteri rapide în greutate, cât şi un mediu favorabil problemelor de sănătate. În perioada sărbătorilor de iarnă, indigestiile şi arsurile stomacale sunt principalele probleme de sănătate cu care ne confruntăm. Există de asemenea studii care arată faptul că în momentul în care oamenii sunt împreună, mănâncă cu 20% mai mult decât atunci când sunt singuri. Această pentru simplul motiv că oamenii au ritmuri diferite de a mânca. De pildă, o persoană care rămâne la masă, chiar dacă s-a săturat şi a gustat din toate, mai consumă produse pentru că ceilalţi participanţi încă nu au terminat”, declară psihologul Angela Nuţu.

Studiile arată şi că oamenii care mănâncă în cadrul unui grup îşi schimbă aportul alimentar pentru a fi mai aproape de „medie”, sărbătorile reprezentând un timp al abundenţei, al îngăduinţei şi nu tocmai unul grijuliu cu sănătatea, cei mai mulţi oamenii prezintă o predispoziţie psihologică pentru supraalimentare la fiecare masă, chiar dacă nimeni nu o spune cu voce tare.

“Mâncarea funcţionează şi ca un agent de autoreglare emoţională. Gustul bun al alimentelor stimulează o zonă din creier care descarcă dopamină, responsabilă de senzaţia de plăcere. Sărbătorile reprezintă pentru o parte dintre noi un moment în care ne eliberăm de stresul cotidian, zile de linişte şi bucurie lângă familie şi prieteni sau un factor şi mai puternic de stres pentru cei care resimt singurătatea în această perioadă. În ambele cazuri, mâncarea devine un factor important pentru a depăşi această perioadă încărcată emoţional. Când vorbim despre mâncat compulsiv, este bine să avem mereu în minte că, în primele momente, mâncarea vine cu emoţii plăcute, de satisfacţie şi plăcere. Doar că aceste emoţii nu ţin foarte mult, ele fiind înlocuite curând de emoţii de dezgust, pe măsură ce începi să consumi din ce în ce mai multă mâncare. Unii oameni ajung chiar să simtă repulsie referitor la ceea ce fac, totuşi continuă să mănânce”, explică psihologul Angela Nuţu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

Totodată, specialistul ne prezintă câteva reguli speciale pentru a evita mâncatul excesiv de sărbători:

1. Este suficient să îţi iei ca puncte de reper în care să dai frâu liber poftelor, ziua de Crăciun şi ziua de Revelion. Nu ai nevoie să iei în calcul toată perioada care se întinde între cele două zile de sărbătoare.

2. Evită să nu mănânci o zi întreagă pentru ca seară ai în plan să mergi la masă în familie de Crăciun sau petrecerea de revelion. Nu vei face altceva decât să creşti nivelul de foame care te va duce în mod sigur spre supraalimentare.

3. După o masă festivă, încearcă să împarţi între invitaţi mâncarea care rămâne şi evită să păstrezi un surplus inutil de mâncare pe care vei ajunge să-l consume excesiv în urmăroarele zile.

4. Mănâncă regulat (cel puţin o dată la 4 ore), este cea mai uşoară cale de a ţine poftele în frâu.

5. Mănâncă cât mai conştient. Este de aşteptat ca mesele în familie şi discuţiile lungi să îţi acapareze atenţia şi să ajungi să mănânci mai mult decât ai nevoie.  Gândeşte-te cum te vei simţi peste o zi, o săptămână, o lună. Lucrează cu umbra acţiunii tale, şi gândeşte-te ce este dincolo de prima senzaţie, care este a două, a treia, cum se va simţi organismul tău după o masă în care ai mâncat peste nevoile tale.

6. Este un moment bun să rămâi relaxat, să nu îţi impui limite, ci în schimb să îţi pui mici obiective uşor de atins. De exemplu, îţi poţi propune să te bucuri de toate mâncărurile, savurându-le. A savura presupune a mânca sau a bea ceva pe îndelete şi cu plăcare, pentru a-i simţi cu adevărat gustul. Dacă înveţi să savurezi şi să te bucuri de fiecare gust în parte, vei vedea cum vei ajunge să mănânci şi mai conştient, dar şi mai puţin.