Teste gratuite pentru depistarea sângelui în scaun

1 2 jpg jpeg

Cancerul intestinului gros este o tumoră solidă care se formează prin înmulţirea necontrolată a unor celule, fapt ce duce la apariţia unor polipi fie în colon, fie în rect. Intestinul gros (1,5 m) este format din cecum, colon (1,3 m) şi rect. De aceea, cancerul intestinului gros se mai numeşte şi cancer colorectal.

Depistat la timp, acest tip de cancer poate fi tratat. Una dintre cele mai simple metode de depistare este testul hemocult, care are ca scop identificarea sângerărilor ascunse în scaun.

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) oferă gratuit 500 astfel de teste tuturor celor interesaţi. Tot ce trebuie să faceţi este să intraţi pe site-ul www.invingemcancerul.ro şi să solicitaţi testul care va fi trimis, gratuit, la adresa pe care o menţionaţi. În cazul în care testul identifică sângerări ascunse în scaun, este recomandat să vă adresaţi cât mai rapid medicului de familie.

„Am decis să oferim 500 de teste hemocult şi să încurajăm oamenii să îşi facă anual această analiză. Este prima acţiune de acest gen derulată în România, în lipsa unui program naţional de screening pentru această formă de cancer. Studiile au arătat că testul hemocult, făcut anual, reduce cu 16% riscul apariţiei cancerului intestinului gros.” spune Cezar Irimia, preşedintele FABC.