Simptomele carenţei de fier: ”Nu mănânci carne, atunci trebuie luat un supliment!”
”Foarte multe persoane opresc consumul de carne din diferite motive, dar nu au grijă de acest aspect. Unii asimilează fierul din surse vegetale şi se simt bine, dar alţii au nevoie de o sursă de fier uşor asimilabilă. Nu mănânci carne roşie atunci probabil va fi nevoie să iei un supliment de fier astfel încât să te simţi bine. Atunci când nu ai fier în organism nu mai ai nici energie. Ne simţim slăbiţi” a explicat medicul nutriţionist Cristian Mărgărit la Antena1.
SIMPTOME
Furnicăturile în picioare
Dacă de la o vreme simţi nevoia să îţi mişti picioarele, dar simţi şi furnicături, acest lucru poate fi semnul unei deficienţe de fier. Este impoprtant să mergi la un consult medical.
Lipsa fierului încetineşte producţia de celule roşii din corp, de unde apare şi starea de oboseală. Anemia se tratează atât cu suplimente alimentare cu fier, la recomandarea medicului, dar şi printr-o dietă care presupune consumul de alimente bogate în fier, precum broccoli, cereale integrale, ficat de vită, spanac.
Apetitul de gheaţă sau de argilă
În cazul în care îţi este poftă de gheaţă, este unul dintre primele semne care indică anemia prin deficienţă de fier. Se pare că oamenii poftesc la cuburi de gheaţă pentru a-şi amorţi limba, care, nu de puţine ori, la persoanele care suferă de anemie, este uşor inflamată şi dureroasă.
O ciudăţenie care poate să indice lipsa de fier este o poftă inexplicabilă de a mânca pământ, argilă, carton. Este o afecţiune care poartă numele de pica. Suplimentele de fier pot diminua aceste pofte alimentare ciudate, pe care unii oameni se şi tem să le recunoască.
Ruperea cu uşurinţă a unghiilor
Starea noastră de sănătate se poate citi şi pe unghii. Unghiile casante, care se rup uşor, pot fi semnul unei deficienţe de fier. Unghiile pot lua şi forma de lingură.
Uscarea şi crăparea buzelor
O iarnă geroasă, hidratarea insuficientă sunt câteva cauze ale apariţiei buzelor crăpate. Însă dacă problema persistă, deşi foloseşti cu balsam şi te hidratezi corect, de vină poate să fie lipsa de fier din corp.