Pregăteşte trecerea de la post la mesele bogate de Crăciun!

1 2 jpg jpeg

Decembrie este luna schimbărilor şi a exceselor alimentare. Ne punem la mare încercare organismul. Să nu uităm însă cât este de importantă pentru sănătatea noastră o alimentaţie pe cât posibil echilibrată şi o viaţă activă, chiar şi în perioada sărbătorilor, pentru a ne putea bucura pe deplin de ele.

O trecere bruscă de la mâncărurile de post la unele grele, de la un dezechilibru la altul, este resimţită din plin de organism, iar de aici până la stări de disconfort şi chiar vizite neprevăzute la spital nu este decât un pas. Tocmai pentru a ne proteja de neplăceri, nutriţioniştii amintesc că este important să mâncăm echilibrat, mai ales în aceste ultime zile de post şi apoi în zilele aferente sărbătorilor de iarnă.

Postul sănătos te privează de boli digestive de Sărbători

Este bine ca atunci când postim să mâncăm zilnic cereale integrale, legume şi fructe, alimente vegetale cu conţinut crescut de proteine: soia, fasole uscată, mazare, linte, năut, ciuperci, nuci, migdale, arahide. De asemenea, trebuie profitat de zilele cu „dezlegare la peşte” pentru a aduce organismului proteine de calitate superioară, elemente minerale, vitamine şi grăsimi esenţiale Omega 3.

Postul este un bun prilej de a reduce consumul de grăsimi saturate (existente în alimentele de origine animală) şi de a beneficia de bogăţia de nutrienţi şi fibre alimentare, oferită de cerealele integrale, legume şi fructe, precum şi de leguminoase şi seminţe. Acompaniate de grăsimi vegetale bogate în acizi graşi esenţiali, Omega 3 şi Omega 6 care se găsesc în uleiurile vegetale, în margarinele de nouă generaţie şi în fructele oleaginoase, alimentele din post, alături de o hidratare corespunzătoare, pot oferi energia şi nutrienţii necesari bunei desfăşurări a funcţiilor organismului în această perioadă. Este recomandat ca persoanele cu boli digestive sau boli cronice, să urmeze postul doar după ce au consultat medicul specialist.

Cumpătare la masa de Crăciun

Pe de altă parte, în timp de sărbători, tendinţa generată de cutumele sociale este să mâncăm mai mult, având pe masă delicioasele preparate tradiţionale. Fireşte că este greu sa evităm mâncărurile gustoase, chiar dacă ştim că sunt bogate în grăsimi rele şi au multe calorii.

Ce putem face?

E indicat să mâncăm moderat din preparatele tradiţionale şi să nu uităm că baza trebuie să o constituie cerealele integrale, legumele, fructele şi lactatele cu conţinut redus de grăsime. De asemenea, hidratarea este esenţială iar mişcarea, nu trebuie uitată, chiar dacă vremea nu este tocmai prietenoasă.