Obiceiuri matinale care îţi distrug productivitatea

1 2 jpg jpeg

1. Nu te trezeşti când sună alarma: mulţi oameni apasă butonul de snooze, deoarece îşi doresc încă 10-15 minute de somn. Acest obicei este unul foarte prost, deoarece odată ce începi ziua fără chef, aşa vor decurge şi restul orelor. De asemenea, acest obicei te poate face să te grăbeşti, şi te va face să ai o dimineaţă agitată.

2. Mâncatul puţin sau deloc: Pentru a fi productiv în prima parte a zilei este indicat să mănânci un mic dejun consistent, care să îţi dea energie chiar de la primele ore ale dimineţii şi care să te ţină până la prânz. Trebuie să eviţi să mănânci mute zaharuri, care îţi dau energie doar pe moment şi să incluzi cât mai multe proteine şi grăsimi sănătoase în dietă. O astfel de masă îţi va asigura productivitatea.

3. Irositul timpului dimineaţa: experţii sfătuiesc să nu stai pe reţele de socializare dimineaţa sau să te uiţi la filme, deoarece asta îţi iroseşte orele preţiose din prima parte a zilei. Ideal este să pui nişte muzică care să te energizeze în timp ce te pregăteşti de o nouă zi sau să citeşti un articol motivaţional. Lasă filmele şi Internetul pentru altă perioadă a zilei.

4 Nu prioritizezi somnul: în încercarea de a face cât mai multe, poţi fi tentat să renunţi la ore preţioase de somn, însă este o mare greşeală. Opt ore de somn sunt esenţiale pentru o minte sănătoasă, iar oboseala ne reduce cu mult capabilitatea de a lua decizii şi de a a ne concentra. Dacă îţi doreşti să fii productiv, trebuie să dormi orele necesare!

5 Nu interacţionezi cu alte persoane: oamenii au nevoie de socializare pentru a funcţiona normal, însă multe persoane aleg să îşi petreacă singuri dimineţile. Încearcă să interacţionezi cu familia, prietenii, colegi sau chiar şi cu persoana care îţi vinde cafeaua şi vei vedea că vei avea o stare de spirit mai bună.