IODUL, esenţial pentru tiroidă

1 2 jpg jpeg

Iodul este considerat adevărată materie primă pentru formarea hormonilor tiroidieni (T3 şi T4), necesari pentru dezvoltarea creierului şi a sistemului nervos. Când există o carenţă a iodului, tiroida încearcă să compenseze acest neajuns, mărindu-se (guşă). O lipsă mai mare a acestui microelement duce, în cazul copiilor mici, la cretinism, manifestat printr-o insuficientă dezvoltare psihică şi fizică. Deficitul de iod duce şi la hipotiroidism, cu manifestări precum constipaţia, diminuarea frecvenţei cardiace, somnolenţă, letargie, poftă de mâncare crescută, tulburări de concentrare, piele uscată şi intoleranţă la frig.

Excesul de iod apare la cei care iau medicamente care conţin acest mineral, substanţe de contrast iodate (în cazul analizelor radiologice) sau la persoanele care iau suplimente cu alge marine. Un aport prea mare de iod accentuează hipertiroidismul.

Necesar, dar în cantităţi mici

Adulţii au nevoie de 150 de micrograme de iod zilnic, iar copiii de 90-120 de micrograme. În sarcină şi alăptare, necesarul acestui microelement este de 200 – 250 micrograme. Iodul nu trebuie să lipsească din alimentaţia gravidei, întrucât acest compus previne atât avortul spontan şi naşterea prematură, cât şi retardul mintal la copil.

Ştiai că...

...surplusul de iod poate inhiba sinteza hormonilor tiroidieni?

Ce produse îl conţin

Cele mai bogate surse naturale de iod sunt peştii, fructele de mare, algele marine. Cantitatea de iod din sol influenţează conţinutul acestui mineral în carne şi lactate. Din 2002, în ţara noastră a intrat în vigoare legislaţia privind iodarea sării. În 5 g de sare iodată se găsesc în jur de 100 micrograme de iod. Este bine de ştiut că iodul din sare se pierde prin fierbere, de aceea, este bine să fie adăugată spre sfârşitul preparării mâncării. Cantitatea de sare iodată consumată zilnic trebuie însă ajustată în funcţie de celelalte alimente care îl conţin (murături, mezeluri, brânză).

De reţinut!

Cea mai importantă sursă de iod este sarea iodată.