Iată ce conţin micii din comerţ: la ce trebuie să fim atenţi când cumpărăm astfel de produse
Asociaţia Pro Consumatori (APC) a achiziţionat din marile structuri comerciale (hipermarketuri/supermarketuri) 25 tipuri de mititei, în vederea realizării unui studiu prin care să atragă atenţia în ceea ce priveşte conţinutul acestor produse şi potenţialele efecte asupra sănătăţii consumatorilor.
Au fost analizate sortimente de mici fabricate/distribuite de către: Auchan, Integra, Suraki, Cora, Galli Gallo, Agro Ardeal, Doly Com Distributie, Carrefour, Valmar, Angst, Mega Image, Pedra Meat Expres, Smithfield, Westfleisch, Lidl, Penny si Kaufland. Mititeii sunt semipreparate culinare realizate din amestec de cărnuri, apă, condimente, sare şi bicarbonat de sodiu. Însă, la fabricarea mititeilor analizaţi s-au folosit următoarele ingrediente: carne de porc, carne de vită, carne de oaie, carne de caprioară, carne de cerb, carne de urs, piept pui cu piele, pulpe pui cu piele, slănină, seu de vită, apă, sare, sare iodată, sare de mare neiodată, chimion, ardei iute, cimbru, coriandru, enibahar, boia iute, boia dulce, chimen, piper, extract de boia de ardei, usturoi, usturoi deshidratat granulat, nucşoară, ceapă, pătrunjel, maghiran, dextroză, maltodextrină, zahăr, hidrolizate proteice vegetale, supă de vită, supă de oase de vită, ulei de floarea soarelui, fibră de soia, fibre vegetale, arome, aromă de fum, ascorbat de sodiu, acid ascorbic, acetat de sodiu, acid citric, carmin, nitrat de potasiu, bicarbonat de sodiu, carbonaţi de sodiu, lactat de sodiu, izoascorbat de sodiu, procolor, superfrich şi monoglutamat de sodiu. Conţinutul de carne la produsele analizate variază între 61,5% şi 90%.
Top 10 sortimente de mititei după conţinutul de carne:
. Valmar de la Pleşcoi - mititeii din oaie şi vită: 90% carne;
Galli Gallo - mititeii din carne de curcan: 85% carne;
Auchan - mititeii din carne de porc, vită şi oaie sau din carne de porc sau din carne de vită şi oaie sau din carne de porc şi vită: 83,68% carne;
Mega Image – mititeii din carne de porc şi vită: 83% carne;
Agro Ardeal – mititeii din carne de porc şi vită: 82% carne;
Cora – mititeii din carne de vită şi porc sau din carne de vită şi oaie: 77% carne;
Smithfield – mititeii din carne de porc, vită şi oaie: 72% carne;
Angst – mititeii din carne de vită şi berbecuţ: 72,63% carne;
Doly (Kaufland) – mititeii din carne de vită, porc şi oaie: 71,5% carne;
Doly (Kaufland) – mititeii din carne de porc şi vită: 61,5% carne.
Multe produse nu aveau specificat conţinutul de carne
La 28% dintre produsele analizate nu se specifică conţinutul de carne, fapt ce contravine prevederilor legale aplicabile etichetării produselor. Următoarele mărci nu au menţionată cantitatea de carne care se regăseşte în reţeta de mititei aflată la comercializare, după cum urmează:
• Auchan la micii populari realizaţi din carne de porc şi vită;
• Integra la micii din carne de porc, vită şi oaie;
• Suraki la micii vânătoreşti şi la micii de berbecuţ;
• Carrefour la micii realizaţi din carne de vită şi porc;
• Mega Image la micii formaţi;
• Pedra la micii din carne de pui.
Ce trebuie să scrie pe carerola cu mici
"La alegerea unei caserole de mici trebuie să se aibă în vedere pe de o parte conţinutul de carne/cărnuri de pe etichetă, care ar trebui să depăşească 85% din conţinutul caserolei, iar pe de altă parte celelalte ingrediente din compoziţie. Trebuie să evitaţi acei mici care au în compoziţie arome, aromă de fum şi aditivii alimentari, precum: glutamatul monosodic, nitratul de potasiu, acidul citric, citratul de sodiu şi izoacorbatul de sodiu. Totodată, trebuie evitate produsele cu adaos de zahăr, ulei vegetal, hidrolizate proteice vegetale, fibre vegetale şi fibra de soia, care împreună cu aditivii alimentari maschează calitatea scăzută a cărnurilor folosite în reţeta respectivă. Alte aspecte la fel de importante de urmărit sunt termenul de valabilitate ( 5 - 7 zile de la data producerii) şi condiţiile de păstrare (0 - 4 grade celsius) pe perioada valabilităţii.” conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC.
Studiul privind calitatea mititeilor face parte din Campania Naţională de Informare şi Educare: ”Hrană sănătoasă – o investiţie pe termen lung în sănătatea noastră”.
Prin această campanie, Asociaţia Pro Consumatori (APC) îşi doreşte să promoveze un stil de viaţă sănătos şi să tragă un semnal de alarmă în privinţa unor produse alimentare bogate în sare, zahăr şi grăsimi şi a unor aditivi alimentari care prezintă un risc ridicat asupra sănătăţii consumatorilor.