Hepatită: Ce schimbări e bine să faci în dietă
• Dieta în bolile hepatice avansate este recomandat să fie una „uşoară” pentru ficat, prin aceasta înţelegându-se alegerea alimentelor cu cât mai puţine adaosuri. • Sunt indicate alimentele cât mai puţin grase (grăsimile presupun procese complexe, care solicită mult ficatul). • Este bine să se evite mâncărurile bogate, luate cu 2-3 ore înainte de culcare. Trebuie asigurate atât odihna generală, cât şi cea digestivă (prin mese cât mai ordonate). • Alimentele „uşoare” pentru ficat sunt fructele, legumele, orezul, cartofii, pâinea, cerealele, carnea şi lactatele slabe. • Se pot include în alimentaţie 3-4 ouă pe săptămână, ideal nu mai mult de 1 ou cu gălbenuş la o masă. • Indiferent de boala hepatică, se recomandă evitarea alcoolului, care afecteaza şi solicită ficatul. • Uleiurile şi fructele oleaginoase (seminţe, fistic, arahide) sunt utile organismului. Totuşi, în bolile hepatice este indicat un consum în cantităţi moderate, ideal nu mai mult de o lingură de ulei (10 ml) sau 20-25 g de seminţe la o gustare sau la o masă. Poate apărea carenţa de vitamine B La persoanele cu hepatită s-a observat că există o probabiliate mai mare de apariţie a carenţelor de vitamine din complexul B (inclusiv acid folic). Surse de vitamine B sunt peştele, lactatele, ficatul, drojdia de bere, spanacul, ciupercile, carnea de pui, cerealele, orezul integral. De asemenea, din dieta bolnavului de hepatită nu trebuie să lipsească alimentele bogate în vitamina C (prezentă în citrice, kiwi, afine, mure, coacăze), pentru că ajută la procesul de regenerare a celulelor hepatice. 3 măsuri în caz de ciroză 1. Consumă mâncăruri preparate la cuptor sau prin fierbere, evită prăjelile şi rântaşul. 2. Alege produsele care conţin proteine de calitate, fără grăsimi: carnea de pasăre, peştele, soia. 3. Redu consumul de sare.