Cum să îţi păcăleşti mintea ca să măncânci mai sănătos
Iată ce sfaturi ne dau nutriţioniştii pentru a putea duce o viaţă mai sănătoasă când vine vorba de alimentaţia noastră.
Pune fructele şi legumele în faţa frigderului: atunci când ai opţiuni mai sănătoase la vedere, vei fi mai înclinat să le mănânci, decât atunci când sunt depozitate unedva greu de ajuns. Pentru a-ţi atrage atenţia şi mai mult, poţi să le pui în containere transparente, ca să le vezi şi să îţi facă poftă. Mâncarea nesănătoasă este bine să fie depozitată în spatele frigiderului, special pentru a ajunge mai greu la ea .
Pregăteşte alimentele imediat cum le-ai cumpărat: spală toate fructele şi legumele imediat cum le-ai cumpărat şi tăie-le pentru a le consuma mai uşor atunci când îţi este poftă. Dacă ai un ananas gata spălat şi tăiat, cu siguranţă îl vei consuma mai rapid decât dacă trebuie să stai să îl prepari când te loveşte foamea. Dacă nu ai timp să speli şi să prepari, poţi cumpăra fructe şi legume gata tăiate, care sunt perfecte mai ales pentru persoanele ocupate.
Împarte-ţi frigiderul în secţiuni: împărţirea frigiderului ajută ca alimentele să nu se contamineze între ele, şi ajută la crearea unor mese diversificate. Este bine să ai o secţiune de gustări, una de fructe şi legume, şi una pentru mezeluri. Nu uita să cureţi frigiderul măcar o dată pe săptămână!
Asigură-te că ai bucătăria echipată corespunzător: dacă ai farfurii ciobite, care nu sunt plăcute estetic, gătitul nu va mai fi deloc o plăcere. Investeşte în câteva piese de calitate, care vor transforma prepararea meselor într-o pasiune pentru tine.
Nu te pedepsi atunci când te răsfeţi cu o gustare pe care ţi-o doreşti: este imposibil să mânaci sănătos absolut tot timpul, aşa că fii împăcat cu gândul că uneori vei mânca nişte chipsuri sau ciocolată. Experţii ne sfătuiesc să investim în produse de calitate pe care ni le permitem chiar şi când vine vorba de micile plăceri calorice: cea mai bună ciocolată sau miere organică. În acest fel, vei consumăa mai puţin, iar calitatea produselor va avea efecte pozitive pentru organism.