Cum să combaţi stresul cu ajutorul dietei

1 2 jpg jpeg

Mănâncă sparanghel Sparanghelul este bogat în acid folic şi vitamina B, ceea ce este de ajutor pentru producerea de serotonină. Brânza de vaci ar trebui, de asemenea, să fie introdusă în alimentaţia zilnică sau cel puţin de două-trei ori pe săptămână. Migdalele, bogate în grăsimi mononesaturate sunt şi surse importante de vitaminele B2, vitamina E, zinc, magneziu. Aproximativ 40 de grame de migdale consumate în feicare dimineaţă sau la mijlocul zilei te vor umple de energie. Vitamina C, armă contra hormonilor stresului Vitamina C, care se găseşte din abundenţă în citrice, dar şi în pătrunjel, conopidă, cimbru, căpşuni, prune, caise ajută la scăderea producţiei de hormoni ai stresului. Totodată, ajută şi la menţinerea unui sistem imunitar puternic. Avocado este un fruct pe care trebuie să-l incluzi cât de des poţi în alimentaţie, pentru că este o sursă importantă de potasiu şi magneziu, care ajută la o bună funcţionare a sistemului nervos. Optează şi pentru sucuri naturale, din fructe

Sucurile naturale din fructe sunt o sursă bogată de minerale şi vitamine esenţiale pentru buna funcţionare a sistemului nervos.

Unul dintre cele mai eficiente este sucul de ananas, pe care îl obţii din câteva feliuţe de ananas, 2-3 felii de mere şi de un morcov. Sucul creşte puterea de concentrare şi te ajută să te relaxezi.

De exemplu, sucul de afine are şi un puternic efect calmant. Îl obţii din fructe proaspăt culese, pe care le treci prin blender.

Opt ore de somn în fiecare noapte sunt esenţiale pentru a învinge stresul. Serotonina, un hormon care ajută la o bună funcţionare a sistemului nervos, te ajută să dormi mai bine. Poţi creşte producţia de serotonină a organimului urmând câţiva paşi simpli.

Fă exerciţii fizice în fiecare zi, pentru că ajută la eliberarea de serotonină, dar şi de endorfine, hormoni care îţi vor da o stare de bine.

De asemenea, găseşte câteva minute pentru meditaţie ori pentru o scurtă plimbare în parc.

Un alt sfat de care să ţii cont este să încerci să consumi cât mai puţină mâncare de tip fast-food, dar şi alimentele procesate.