Cele mai bune surse de antioxidanţi
Antioxidanţii sunt de fapt un complex de vitamine, minerale şi enzime care au rolul de a reduce acţiunea radicalilor liberi, compuşi care favorizează apariţia multor afecţiuni, printre care şi cancerul. Aceştia se găsesc în fructe, legume, fructe de mare, alimente pe care este bine să le includem în alimentaţia zilnică.
Consumă cât mai des nuci
Pe lângă faptul că previn bolile de inimă sau apariţia diabetului, nucile au şi un conţinut de două ori mai ridicat de antioxidanţi în comparaţie cu alte fructe înrudite.
În plus, dacă acestea sunt consumate zilnic, în stare crudă, beneficiile lor pentru organism vor fi şi mai vizibile, iar un consum de aproximativ patru nuci pe zi reprezintă doza ideală anti-imbătrânire.
Berea răcoreşte şi are grijă de sănătatea ta
Cunoscută şi sub denumirea de băutură-aliment, berea are, datorită hameiului, un conţinut semnificativ de antioxidanţi. Rezultele mai multor studii au arătat că berea contribuie, dacă este consumată cu moderaţie, la menţinerea stării de bine a organismului.
„Hameiul, un ingredient cheie al reţetei de fabricare a berii, este o plantă absolut specială. Mai puţin cunoscut este faptul că, datorită calităţilor sale antioxidante excelente, pe lângă industria fabricării berii, hameiul mai este folosit doar în industria farmaceutică.Tot puţin cunoscut este şi faptul că antioxidanţii din hamei, care poartă denumirea de flavonoide, sunt mai puternici decât antioxidanţii pe care îi putem găsi, de pildă, în citrice. Mai mult, flavonoidele rezistă mai bine în organism decât alte substanţe similare, fiind mai eficienţi şi sporind şi mai mult efectele benefice pentru sănătatea organismului uman“, explică dr. Corina Zugravu, preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.
Nu uita să mănânci usturoi
Deşi beneficiile usturoiului pentru sistemul imunitar sunt familiare încă din timpuri străvechi, anumite proprietăţi ale sale încă ne surprind.
Astfel, fitonutrienţii, nutrienţii esenţiali pentru sănătate (seleniul, zincul, manganul germaniul), dar şi vitaminele A şi C, fac ca usturoiul să fie un antioxidant puternic, ajutând la eliminarea radicalilor liberi.