Ce mănânci dacă ai ficatul gras

1 2 jpg jpeg

Există 2 tipuri de steatoză: cea alcoolică, cauzată de consumul excesiv de alcool, pe termen lung, şi cea non-alcoolică, favorizată de alimentaţia bogată în grăsimi. Mai ales în primele stadii, afecţiunea este lipsită de simptome, iar în faze avansate, pot apărea stările de oboseală. Frecvent, steatoza hepatică este diagnosticată la o ecografie abdominală de rutină şi poate apărea atât la persoanele aparent sănătoase, cât mai ales la cei cu afecţiuni asociate. În cele mai multe cazuri, steatoza hepatică non-alcoolică este asociată cu rezistenţa la insulină şi cu hiperlipidemia.

Trebuie eliminate grăsimile

Prima măsură în steatoza hepatică este respectarea unui regim igieno-dietetic, iar în cazul în care consumul de alcool este cauza bolii, renunţarea la acesta este foarte importantă.

Dieta şi regimul de viaţă sunt specifice fiecărui caz în parte. În principiu, trebuie redus sau eliminate aportul de alimente bogate în grăsimi şi zaharuri concentrate.

Din alimentaţia recomandată în steatoză hepatică nu trebuie să lipsească fructele şi legumele, cerealele integrale, brânzeturile degresate, carnea slabă de pui şi de vită. De asemenea, este recomandat şi consumul de peşte (somon, macrou), deoarece grăsimea conţinută de acesta este bogată în acizi graşi Omega 3, care ajută la scăderea trigliceridelor.

Printre alimentele care trebuie excluse sau evitate cât mai mult cu putinţă se numără produsele de tip fast-food, mezelurile, carnea grasă de porc, cea de oaie, măruntaiele (rinichi, creier), icrele, maioneza, cartofii prăjiţi şi orice alte mâncăruri preparate prin prăjire, carnea tocată (mici, sarmale), untura, slănina, afumăturile, sosurile, rântaşurile, dulciurile (mai ales cele concentrate), smântâna, pizza, brânzeturile grase, îngheţata, conservele din carne, untul, frişca şi băuturile carbogazoase. De asemenea, trebuie limitat consumul de alimente care conţin conservanţi, deoarece aceştia suprasolicită ficatul.

Slăbitul are efect benefic

La persoanele supraponderale diagnosticate cu steatoză hepatică, scăderea în greutate are efecte benefice. Atenţie însă! Este contraindicată slăbirea bruscă, prin diete restrictive hipocalorice, deoarece steatoza hepatică se poate agrava. În această situaţie, medicul nutriţionist poate recomanda un regim individualizat, în funcţie de problemele de sănătate asociate.

Dieta trebuie să fie echilibrată, să includă grupele importante de nutrienţi şi să conţină cu 500-1.000 kcalorii mai puţin decât necesarul obişnuit. Este recomandată reducerea greutăţii corporale cu 10%, după care se va încerca menţinerea greutăţii la limitele normale.