Ce alimente evită un oncolog pentru a preveni cancerul colorectal

În țara noastră, sunt diagnosticate anual peste 12.000 - 13.000 de cazuri de cancer colorectal. Boala este principala neoplazie ca incidenţă în România.
Cu toate că vârsta este un factor de risc, cancerul colorectal este diagnosticat inclusiv la tineri. Deși campaniile de screening au dus la progrese semnificative, prevenția depinde și de alegerile zilnice ale stilului de viață, în special în ceea ce privește dieta şi se consideră că obiceiurile alimentare ar putea juca un rol crucial.
Ce alimente ar trebui evitate cu orice preț
Dr. Christopher G. Cann, medic oncolog citat de aufeminin.com, afirmă că alimentele care trebuie consumate cu moderație pentru a reduce riscul de a dezvolta cancer colorectal sunt carnea roșie și cea procesată. Această categorie include carnea de vită, carnea de miel, dar și toate tipurile de carne procesată industrial, cum ar fi șunca, salamul, cârnaţii, crenvurştii. Aceste produse sunt omniprezente în dietele occidentale și, totuși, consumul lor excesiv este în mod clar asociat cu un risc crescut de cancer de colon.
„Consumul de carne roșie, afumată, sărată sau procesată ar trebui limitat. Acestea sunt asociate cu un risc crescut de cancer colorectal”, avertizează oncologul într-un interviu acordat publicaţiei Eating Well.
Această constatare este susținută de un studiu de referință publicat în 2021 de Asociația Americană pentru Cercetarea Cancerului, care a identificat faptul că un consum regulat al acestor alimente ar putea induce mutații în celulele colonului, crescând riscul de tumori. Pe lângă această legătură cu cancerele digestive, carnea roșie este evidențiată și pentru rolul său în bolile cardiovasculare, demență și un sistem imunitar slăbit. Mesajul Dr. Cann nu este de a interzice complet aceste alimente, ci mai degrabă de a reduce frecvența consumului lor în favoarea unor surse de proteine mai sănătoase.
Fibrele au efect protector
Consumul unei diete bogate în fructe și legume, și, prin urmare, în fibre, este recomandat de specialişti pentru prevenirea cancerului colorectal. Dar ce sunt fibrele, mai exact? Sunt un tip de carbohidraţi pe care organismul nu este capabil să îi descompună. Fibrele nu sunt nici digerate, nici absorbite în intestinul subțire. Există 2 tipuri importante de fibre - cele solubile (se transformă într-un compus asemănător unui gel, al cărui rol este de a reduce absorbţia de zaharuri de la nivelul alimentelor consumate şi de a menţine constantă glicemia) şi insolubile (sunt eliminate în mare parte sub formă intactă, contribuind la buna funcţionare a tranzitului intestinal).
Cele mai bune surse de fibre sunt legumele şi leguminoasele (linte, năut, fasole), fructele şi cerealele integrale. Se recomandă un consum zilnic de 30 - 40 g de fibre.
Foto: Shutterstock



























