Ce afecţiuni te ocolesc dacă mănânci vinete

2 jpg jpeg

În plus, vinetele sunt bogate în fibre, acid folic, vitamina A, vitamina C şi în numeroase minerale (potasiu, magneziu, calciu şi fier). Toate acestea sunt esenţiale pentru organism.

Aşadar, vânăta nu ar trebui să lipsească din alimentaţia ta.

Te fereşte de cancerul de colon

Consumul regulat de vinete te protejează de cancerul de colon. Aceasta se datorează conţinutului mare de fibre pe care-l au aceste legume atât de sănătoase.

Îţi protejează creierul

În urma unor experimente efectuate pe cobai, s-a descoperit că nasuninul, un excelent fitonutrient regăsit în coaja acestor legume, este eficient în protecţia celulelor membranelor creierului. Aşa că, dacă vrei să-ţi păstrezi creierul într-o stare perfectă de funcţionare, adaugă în alimentaţia ta vinetele la grătar sau salatele care conţin această legumă.

Alungă stresul

Datorită vitaminei B pe care o conţin, vinetele te pot ajuta să scapi de stres. În plus, cu ajutorul acestor legume vei putea, în sfârşit, să te odihneşti noaptea şi, astfel, insomnia să nu mai fie o problemă pentru tine.

Ţin sub control diabetul

Aceste legume sunt bogate în carbohidraţi solubili şi fibre cu care ţii sub control diabetul zaharat de tip 2.

Îmbunătăţesc circulaţia sângelui

În plus, este bine de ştiut că acest legume au în compoziţie anumiţi fitonutrienţi esenţiali care îmbunătăţesc circulaţia sângelui.

Menţin inima sănătoasă

Studiile au demonstrat că vinetele pot reduce nivelul de colesterol „rău”, însă acestea nu trebuie prăjite atunci când sunt preparate. Bioflavonoidele din compoziţia lor au rolul de a regla tensiunea arterială şi de a preveni depunerile de colesterol pe pereţii vaselor de sânge.

Ştiai că...

...în urma cercetărilor, s-a mai descoperit şi faptul că vinetele reduc drastic riscul de infarct şi accidente vasculare cerebrale?