Carne de miel sau carne de ied pentru masa de Paşte?

1 2 jpg jpeg

„Există o serie de asemănări şi deosebiri ale acestor două tipuri de carne. Ambele variante provin de la animale tinere, însă este greu de digerat, mai ales după o perioadă de şapte săptămâni de post. Cele două tipuri de carne sunt foarte perisabile şi o posibilă toxiinfecţie alimentară poate avea forme de manifestare severe. Aşadar, şi carnea de miel, şi carnea de ied se vor procura numai din măcelarii, magazine special amenajate în pieţe sau direct din gospodarii şi depozitate imediat la temperaturi de 0 — 5 grade C. La cumpărare, carnea trebuie să aibă o culoare roz deschis, o textură elastică, fermă, mirosul să fie plăcut, proaspăt, grăsimea să aibă culoarea albă, nu galbenă, lipicioasă“, afirmă nutriţionistul Lygia Alexandrescu, citată de Agerpres.

Potrivit acesteia, din punct de vedere organoleptic şi nutriţional, carnea de miel este fragedă, are gust plăcut, specific, este o sursă de proteine de foarte bună calitate, este bogată în fier, necesar pentru combaterea anemiei, în potasiu şi calciu, în zinc, mineral cu rol important în echilibrul sistemului imunitar, furnizează o cantitate importantă de vitamina B12, B3 şi acid linoleic conjugat, un acid gras polinesaturat important în metabolizarea grăsimilor.

Lygia Alexandrescu a arătat că şi carnea de ied este delicioasă, însă gustul şi aroma nu sunt puternice. Carnea de ied are un conţinut de proteine similar cu cel întâlnit în carnea de miel, este bogată în minerale (fier, fosfor, potasiu, zinc, seleniu) şi vitamine (B2, B12 şi colină), însă furnizează mai puţin colesterol faţă de carnea de miel şi este mai slabă caloric.

„Gătirea cărnii de miel sau ied se va face la cuptor şi carnea se va marina anterior cu plante aromate şi mirodenii tradiţionale în bucătăria românească: cimbru uscat, ceapă verde, usturoi verde, dafin, piper negru, rozmarin, busuioc, la care se poate adăuga vin alb. Pregătirea cărnii de miel/ ied la grătar se va face la foc mic, fără expunere la flacăra directă şi numai după îndepărtarea stratului de grăsime de pe carne. Afumarea cărnii de miel/ ied va fi evitată, produsele afumate fiind bogate în hidrocarburi policiclice aromatice (benzopirenul), nitrozamine, substanţe cu un potenţial cancerigen extreme de ridicat„, a explicat nutriţionistul.

În opinia sa, ambele tipuri de carne se vor putea consuma cu multă salată de sezon, pentru a le face mai uşor de digerat şi pentru a se asigura un tranzit intestinal facil.