Avantajele şi dezavantajele renunţării la cafea

1 2 jpg jpeg

Reducerea greutăţii corporale Majoritatea persoanelor nu realizează cantitatea mare de calorii pe care o conţin băuturile cafeinizate, de la sucurile care conţin cafeină şi foarte mult zahăr până la cele cu amestec de cafea. Astfel, doar o singură băutură cafeinizată poate conţine până la 200 de calorii.

Scăderea tensiunii arteriale

Cafeina acţionează ca un stimulent asupra sistemului nervos şi încurajează eliberarea de adrenalină. În plus, cofeina creşte tensiunea arterială. Renunţă, aşadar, la cafeină şi vei fi mai calm şi mai puţin anxios în timp.

Somnul mai odihnitor

De obicei, consumul de cafea sau alte băuturi cafeinizate poate perturba serios somnul, chiar dacă acestea au fost băute cu 6 ore înainte de ora de culcare, arată un studiu. Rezultatul? Te vei trezi obosit şi vei avea nevoie de o nouă doză de cafeină.

Tocmai de aceea, persoanele care renunţă la cafeină au parte de un somn mai odihnitor şi mai adânc decât persoanele care beau chiar şi o cantitate mică de cafea, iar pe termen lung organismul tău va avea mai multă energie.

Pierderea de antioxidanţi

Cafeaua este principala sursă de antioxidanţi din alimentaţia americanilor din clasa mijlocie, arată un studiu recent. Astfel, dacă te-ai hotărât să renunţi la cafea, o poţi înlocui cu una dintre cele mai bogate surse de antioxidanţi - ceaiul verde, plus legume şi fructe.

Dacă ţi-ai făcut un obicei din a bea cafea zilnic, ai observat cu siguranţă ce se întâmplă atunci când ai o zi în care nu consumi cafea. Simptomele includ oboseală excesivă, dureri de cap şi schimbări evidente în ceea ce priveşte starea de spirit.