Alimentele cu potasiu, necesare sănătăţii tale

1 2 jpg jpeg

Întotdeauna există o alternativă sănătoasă, mai ales când vine vorba de mâncare, astfel că există mai multe opţiuni care s-ar putea să te surprindă, datorită nivelului crescut de potasiu. Acestea consumate cu regularitate te pot ajuta să combaţi anumite afecţiuni precum bolile cardiace, insomnia sau chiar depresia. Interesant, nu?

Avocado, super-aliment

2 jpg jpeg

Un fruct cu o textură extrem de cremoasă şi bogat în potasiu dar şi în grăsimi sănătoase mai ales pentru inima ta.

Poţi să îl consumi în orice parte a zilei, atât în salate, în smothie-uri, sucuri sau pur şi simplu cu sare sau cu zeama de la o lămâie.

Un alt super-aliment pentru inima ta este fasolea, în special fasolea roşie este renumită pentru cantitatea de potasiu conţinută, şi la fel ca avocado poate fi consumată în diferite feluri.

Află cum se găteşte corect avocado AICI

Roşiile bogate în licopen

2 jpg jpeg

Nu doar licopenul le recomandă a fi consumae cât de des posibil ci şi cantitatea mare de potasiu, în special dacă alegi să consumi roşiile uscate. Pe lângă aceste substanţe extrem de benefice te poţi bucura şi de o doză semnificativă de fibre şi vitamina C. Fibrele contribuie la menţinerea unei digestii bune, iar vitamina C te va proteja de eventualele viroze.

Dovleacul, vedeta toamnei

1 2 jpg jpeg

Un aliment în care vei regăsi o bună cantitate de antioxidanţi, fibre cât şi potasiu. Profită de faptul că acum este cel mai bun moment să îl consumi copt la cuptor, în supe creme sau chiar în plăcintă.

Gustul său inconfundabil şi textura sa cremoasă vor avea grijă înclusiv de silueta ta deoarece este sărac în calorii.

Un alt aliment ce îl găseşti pe tot parcursul anului este cartoful, iar la capitolul potasiu, aceştia sunt cam la acelaşi nivel cu bananele. Chiar dacă îi regăseşti sub diferite culori, atât timp cât nu îi consumi în combinaţie cu prăjeală sau sosuri grele sunt o alternativă excelentă pentru sănătatea ta.