Alimentele care conţin grăsimi de tip trans pot scădea calitatea vieţii
Deşi cheeseburgerul dublu sau gogoaşa cu ciocolată ajută la îmbunătăţirea stării de spirit, sentimentul nu este unul de durată, susţin cercetătorii spanioli.
Mai mult, persoanele care preferă acest tip de alimente suferă şi de stări de depresie. Grăsimile de tip trans, cunoscute şi sub numele de uleiuri hidrogenate, se găsesc de regulă în produsele de patiserie, de fast-food, biscuiţii şi snack-urile din comerţ.
Cercetarea din domeniul nutriţiei a fost efectuată în Spania cu ajutorul a 8.400 de participanţi, care au răspuns la 136 de întrebări legate de obiceiuruile lor alimentare.
,,Dintre alimente, cele care conţin grăsimi de tip trans au arătat o asociere cu scăderea calităţii vieţii. Participanţii care au consumat astfel de produse au avut stări de oboseală şi o atitudine negativă în ceea ce priveşte viaţa socială sau planurile de viitor”, a precizat Christina Ruano, cercetător la Universitatea din Las Palmas, din Spania.