Aceste alimente îţi fură energia!
Dacă vrei să te bucuri de o porţie sănătoasă de energie pe tot parcursul zilei este bine să ţii cont de două aspecte:
- nu bea niciodată cafeaua pe stomacul gol,
- alimentaţia corectă este cheia funcţionării în parametri normali a întregului organism.
În cazul în care vrei să renunţi la ceva, prima opţiune este zahărul şi laptele din cafea. Iată care sunt şi celelalte alimente care îţi fură din resursele tale de energie!
După zahăr următorul factor tăiat de pe lista ta ar trebui să fie tot ce înseamnă băutură energizantă, carbogazoasă. Acestea conţin pe lângă foarte multe zaharuri, o cantitate mare de cofeină, care doar îţi dau senzaţia că-ţi oferă energie. Efectul consumului lor este tocmai invers.
Află care sunt cele 4 obiceiuri care te lasă fără energie AICI
Evită cafeaua când eşti obosit
Nutriţionistul Zoe Bingley–Pullin a explicat pentru site-ul Daily Mail motivul care stă la baza acestei afirmaţii şi anume: „Cafeaua are un puternic efect diuretic şi poate interveni în absorbţia fierului. Consumul în exces poate duce la deshidratare, iar efectul va fi unul de oboseală. Izbucnirea de energie este curând urmată de slăbiciune în care corpul tău face tot ce poate pentru a se recupera din situaţia “stresantă”.
Sucurile dietetice fac organismul să lucreze mai mult
Acest lucru se întâmplă din cauza îndulcitorilor artificiali. Ficatul este suprasolicitat, fiind nevoit să proceseze aceste substanţe şi transformând zaharurile în glucoză. Astfel, eşti predispus la a dezvolta diverse afecţiuni ale ficatului.
Tot ce conţine zahăr este precum un boost de energie după care survine imediat starea de oboseală. Nutriţioniştii recomandă gustări sănătoase care conferă energie şi te trezesc: „Un măr şi o mână de nuci reprezintă o sursă mai bună de energie decât o cană de cafea”, explică specilalistul în nutriţie Zoe Bingley –Pullin. Nu uita nici de făina albă, care are acelaşi efect precum cafeaua.
Citeşte şi: Cum să ai mai multă energie dimineaţa
Alimente care îţi oferă energie curată
Orezul brun este bogat în mangan, mineral care stimulează eliberarea energiei rezultate din „prelucrarea”, în sistemul digestiv, a proteinelor şi glucidelor pe care le conţine bobul de orez.
Oul este şi el o sursă completă de proteine care ar trebui să se regăsească în alimentaţia ta. Doar cu un ou fiert îţi furnizezi 30% din aportul zilnic de proteine. În plus, acizii aminaţi esenţiali pe care îi conţine ajută corpul în procesul de refacere a musculaturii.
Un alt element crucial în procesul de eliberare a energiei, bogat în magneziu şi calciu este iaurtul.
Dacă vei începe dimineaţa cu o lingură de miere, aceasta va echivala 200 ml de băutură energizantă, plus că glucoza din miere este eliberată treptat pe parcursul zilei, pe măsură ce muşchii o solicită.
Nu trebuie să uiţi nici de banane. Este unul din cele mai consacrate alimente energizante.